Desertul preferat al reginei Elisabeta. Rețeta e simplă și fantastic de gustoasă

16 martie 2023 19:29   Rețete
Ultima actualizare:

Puțini știu despre regretata Regina Elisabeta că era o împătimită a deserturilor, iar preferatele sale erau clătitele scoțiene preparate după o rețetă specială și servite cu fructe.

Rețeta personală a fost dezvăluită pentru prima dată într-o scrisoare publicată într-o carte numită "Letters of note", scrisă de către autorul Shaun Usher, în anul 2013. Acestea nu sunt orice fel de clătite, mai exact sunt unele mult mai pufoase decât cele americane, care sunt puțin mai groase decât cele obișnuite - și sunt exact așa cum îi plăceau Reginei Elisabeta.

Cum se prepară clătitele

Pentru un deliciu cât mai mare, rețeta clătitelor pe care le prefera Regina Elisabeta a II-a a fost pregătită și prezentată în farfurie în trei forme diferite.

Prima este o alegere cu gem și cremă, care poate fi servită având clătitele împachetate sub formă de evantai. Lângă se pot adăuga câteva fructe de pădure.

A doua, prezintă rețeta pentru clătitele rulate clasic. Dar la interior, ele sunt umplute cu lămâie și zahăr.

Ultima variantă este puțin diferită, având ingrediente nu foarte specifice unui desert. A treia opțiune pentru această gustare are în compoziția ei bucăți de șuncă, praz și branză sărată. O adevărată delicatesă.

Rețetă oficială de clătite

Există și o rețetă oficială de clătite a Reginei Elisabeta, cu ingrediente pentru 16 persoane, potrivit okmagazine.ro. E nevoie de: patru căni de făină, patru lingurițe de zahăr pudră, două căni de lapte, două ouă întregi, două lingurițe de bicarbonat de sodiu, două lingurițe praf de copt, două linguri de unt topit.

Prima dată, se bat ouăle cu zahărul și jumătate din cantitatea de lapte. Apoi adaugă făina și încorporeaz-o bine, apoi restul de lapte. Adaugă bicarbonatul și praful de copt, apoi untul. Încinge o tigaie de clătite cu puțin unt. Adaugă două linguri din compoziția realizată și păstrează forma rotundă. Ele sunt clătitele scoțiene.

Fostul președinte american Dwight Eisenhower a fost fascinat de desert

Rețeta reginei este atât de bună, încât chiar și fostul președinte american Dwight Eisenhower s-a declarat, în trecut, mare fan, după ce el și soția sa Marnie au vizitat-o pe regină la moșia ei din Balmoral, Scoția, când regina Elisabeta a II-a avea doar 34 de ani.

De-a lungul șederii lor, monarhul le-a câștigat simpatia cu desertul ei și, ulterior, i-a scris o scrisoare personală președintelui, prin care i-a împărtășit rețeta.

Mai multe