Ce să pui în piure, să iasă fără cocoloașe. Numai bucătarii de la restaurantele de lux știu acest truc
Piureul este, fără nicio urmă de îndoială, una dintre cele mai iubire garnituri de mâncare din întreaga lume. Totuși, mulți fac o greșeală care îi „distruge” complet gustul. Click! îți arată cel mai simplu truc pentru ca preparatul să-ți iasă ca la restaurant.
Celebrul vlogger culinar Bărbosu a publicat, pe canalul lui de Tik Tok, un video în care dezvăluie ce trebuie să faci ca piurelul să îți iasă cremos și perfect, exact ca la restaurant, sau poate mai bun.
„Cel mai mare dușman al piureului este apa, ea nu are niciun gust. Așa că după ce îi fierbeți, trebuie să îi lăsați să se scurgă măcar două minute. Apoi, grasimea trebuie integrată, treptat, la fel ca la maioneză.
Eu folosesc smântână lichidă în loc de lapte, e musai să fie încălzită, așa că puteți puneți puțină smântână, apoi o bucățică de unt, apoi iar smântână, apoi iar lapte. Vedeți ce cremos e?”, spune în video vloggerul culinar.
Scurtă istorie a piureului
Antoine-Augustin Parmentier, un farmacist al armatei franceze, a fost capturat în timpul războiului de 7 ani de la mijlocul anilor 1700. În timp ce era închis, el fost nevoit să trăiască cu rații de cartofi, mâncare considerată atunci pentru animale.
Totodată, în acea vreme, se credea că oamenii iau lepră, dacă servesc la masă cartofi. Teama a fost atât de răspândită încât francezii au adoptat o lege împotriva lor în 1748.
Dar, obligat de circumstanțe, Parmentier a descoperit, în închisoare, ca cartofii nu erau mortali. De fapt, erau destul de gustoși. După eliberarea sa la sfârșitul războiului, farmacistul a început să facă prozelitism cu conaționalii săi despre minunile tuberculului.
Cum a dovedit că nu se moare de la cartofi
El a reușit să dovedească acest lucru dezvăluind toate modalitățile delicioase în care ar putea fi servit, inclusiv piure. Până în 1772, Franța a ridicat interdicția de cartofi. Secole mai târziu, puteți comanda piure de cartofi în zeci de țări, în restaurante, de la fast-food la mese rafinate.