Ingredientul pe care trebuie să-l pui în oala de ciorbă pentru un preparat ca la restaurant. Schimbă complet gustul mâncării

9 iunie 2024 9:47   Rețete

Ciorbele și supele sunt preparate esențiale în meniul românilor, fiind servite frecvent la prânz. O ciorbă aromată și delicioasă ascunde câteva secrete bine cunoscute de bucătarii iscusiți. Ingredientul pe care trebuie să-l pui în oala de ciorbă pentru un gust ca la restaurant. Schimbă complet gustul preparatului!

Ingredientul pe care trebuie să-l pui în oala de ciorbă pentru un gust ca la restaurant

De obicei, carnea este principalul ingredient care conferă gust ciorbei. Însă, în cazul supelor și ciorbelor pe bază de legume, obținerea unei arome savuroase poate fi o provocare mai mare. Ardeiul iute murat poate fi soluția ideală pentru a intensifica gustul ciorbelor de legume. Atunci când gătești o astfel de ciorbă, adaugă un ardei iute în oțet în oală. Acesta va transforma complet aroma ciorbei, oferindu-i o savoare deosebită, fără a o face picantă. Pune ardeiul murat în ultimele minute de gătire, după ce ai adăugat roșiile, chiar înainte de a opri focul. După ce ciorba a fiert puțin, ardeiul poate fi scos.

Ciorbă de legume mexicană

Ingrediente: 2 bucăţi piept de pui, 1 ceapă, 1 roşie, 1 ardei gras sau capia, 2 căţei usturoi, 1 ardei iute, 3 linguri făină, 750 ml supă de pui sau de legume, 200 g boabe fasole roşie din conservă, 100 g porumb din conservă, 1 legătură pătrunjel , 200 g smântână, 1 linguriţă boia dulce , 1 linguriţă oregano, 1 linguriţă chimion, 1 lingură ulei de măsline, 1 lingură zeamă lămâie, sare şi piper, după gust, caşcaval ras, pentru decor, frunze de coriandru, pentru decor.

Mod de preparare

Încălzește uleiul într-o cratiță cu capac. Călește ceapa tocată fin, usturoiul zdrobit, roșia și bucățile de pui tăiate cuburi până se rumenesc. Adaugă ardeiul gras sau capia și, dacă dorești, ardeiul iute mărunțit. Amestecă și lasă la foc mediu 1-2 minute.

Scurge lichidul din conservele de fasole și porumb și adaugă-le în cratiță peste celelalte ingrediente. Cerne făina și apoi adaugă supa de pui sau de legume și smântâna. Amestecă și asezonează cu sare, piper, boia dulce, zeamă de lămâie, oregano și chimion după gust.

Spală bine pătrunjelul, toacă-l mărunt și presară-l în ciorbă. Amestecă și mai lasă pe foc până ciorba dă în clocot. Servește ciorba cu tortilla și decorează cu cașcaval ras sau frunze de coriandru.

Mai multe