Nu mai trebuie să aruncăm legumele din supă! O rețetă delicioasă ne scapă de problemă

28 ianuarie 2024 14:48   Rețete

Cu toții ne dorim o mâncare cât mai delicioasă, așa că atunci când facem supă nu este exclus să punem la fiert mult mai multe legume decât avem nevoie. Ei bine, dacă ne dăm seama că am exagerat și vrem să mai scoatem din ele, există o rețetă ingenioasă la care putem folosi fix aceste ingrediente!

Indiferent de ce mâncare am pregăti, nu este exclus să ne dăm seama că am exagerat cu un anumit ingredient. În cazul unei supe, lucrurile sunt mai ușor de reparat, deoarece putem să scoatem rapid legumele în exces din supă, oricând dorim. Însă, poate că cei mai mulți dintre noi nu doresc să le arunce, ori să se chinuie să le mănânce, așa că le lasă în supă.

Din fericire, aceste legume sunt ingredientul perfect pentru o anumită rețetă ingenioasă, care ne va scăpa de această problemă. Mai precis, pentru a avea o supă delicioasă și pentru a nu risipi alimente, putem pregăti chiftele din legume fierte!

Rețeta care ne scapă de o mare problemă

Lista de ingrediente pentru această rețetă nu este deloc una complexă! Tot ce ne trebuie sunt 2 sau 3 căni de legume fierte (făcute piure), o ceapă mică (tăiată cât mai mărunt), un cățel de usturoi (la fel, tăiat cât mai mărunt), un ou, jumătate de cană de pesmet, iar, după gust, sare, piper, boia, ori diferite alte ierburi.

Pentru a prepara chiftelele, amestecăm într-un bol piureul de legume cu ceapa și usturoiul, apoi batem oul (în alt castron) și îl adăugăm peste amestecul chiftelelor. Adăugăm treptat pesmetul și amestecăm până când totul este omogen. La dăm chiftelelor forma dorită, apoi le putem prăji în tigaie, până când devin aurii și crocante.

Astfel, în doar câteva minute, vom avea o gustare delicioasă, din ingrediente pe care, în mod normal, le-am considera pierdute! Iar dacă dorim, aceste chiftele merg de minune cu un sos de usturoi, sau, de ce nu, le putem pune chiar și în salate!

Mai multe