Prăjitură cu zahăr ars, rețetă din 1929. Se prepară rapid și este potrivită și pentru post

7 octombrie 2024 18:09   Rețete

Prăjitura cu zahăr ars se numără printre cele mai preferate deserturi de către români. Cu toate acestea, deși se poate pregăti în mai multe variante, niciuna nu poate egala rețeta originală, din anul 1929. 

Prăjitură de zahăr ars din 1929

Textul original al rețetei: „Ardem 1 litră de zahăr tos pe un foc iute până se face maron și-l stingem cu o litră de apă. Dupa ce s-a disolvat bine zahărul îl dăm la rece. Deoparte se taie bucăți de dulceață de caise, portocale, piersici, prune, smochine etc. Se ia zahărul de la rece, se pune un vârf de cuțit de bicarbonat și se adaugă în chip de ploaie o litră de faină bătând mereu cu telul să nu se facă cocoloașe.

Ungem tava cu untdelemn și presărată cu pesmet. Se toarnă compoziția pe jumătate, așezăm dulceața, apoi turnăm și restul compoziției și deasupra pune miejii de nucă dacă n-avem migdale sau alune. Ca mirodenii punem orice fel de miros (vanilie, rom, lămâie, portocale). Se coace la un foc iute."

Sursa: Carte de bucate, Eliza St. Popescu, est.1929-1948. 

Ingrediente

  • 250 g zahăr tos;
  • 250 ml apă;
  • 250 g făină;
  • 1 vârf de cuțit bicarbonat de sodiu alimentar;
  • puțină coajă de lămâie;
  • fructe din dulceață (piersici, portocale, caise, prune, smochine etc.);
  • 50 g nucă pisată (sau alune / migdale);
  • puțin ulei pentru uns tavă;
  • puțin pesmet pentru tapetat tavă.

Mode de preparare: 

Zahărul tos se pune la foc puternic până se colorează și se stinge apoi cu apă, în timp ce amestecăm pentru a se dizolva în totalitate, după care se dă la rece. 

După ce s-a răcit zahărul, se adaugă un vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu alimentar, coaja rasă de lămâie și făina sub formă de ploaie, pentru a nu se forma cocoloașe. 

Tava se unge cu ulei și se tapetează cu pesmet, după care se toarnă jumătate din compoziție într-un singur strat. Se pune un strat de fructe din dulceață apoi se pune restul compoziției. Deasupra se presară nuca pisată sau alune / migdale, în funcție de preferințe.

Prăjitura se pune la cuptor vreme de aproximativ 30 de minute. Când este gata se taie în pătrățele și se așează pe platou. 

Mai multe