Rețeta de salată care i-a cucerit pe toți. E simplă, rapidă și perfectă pentru prânz sau cină

6 octombrie 2024 15:38   Rețete
Ultima actualizare:

O rețetă simplă de salată a devenit virală pe internet. Recomandarea vine din partea nutriționistului Roxana Radu. Este vorba despre salata de castraveți, o alegere potrivită pentru prânz sau cină. Este extrem de ușor de făcut și ai nevoie doar de respectarea unor pași simpli. 

Care sunt ingredientele necesare

Pentru această salată, ai nevoie de câteva ingrediente esențiale: castraveți, somon afumat sau o alternativă de proteină precum pieptul de pui la grătar, brânză de vaci, un ou fiert, ulei de susan, ulei de soia și condimentele tale preferate. Roxana subliniază importanța proteinelor în alimentație, acestea fiind esențiale pentru construcția și repararea țesuturilor, menținerea masei musculare și susținerea metabolismului.

Castraveții, cu un conținut de peste 90% apă, sunt ideali pentru hidratare și reprezintă o sursă bună de antioxidanți, vitamine și minerale esențiale. Roxana recomandă tăierea castraveților cu ajutorul unei mandoline pentru a obține feliuțe uniforme, dar și o textură mai plăcută. 

Pentru dressing - utilizarea uleiului de susan și a sosului de soia

O altă componentă importantă a rețetei este brânza de vaci, care poate fi personalizată după preferințe. Ouăle, bogate în colină, contribuie la funcționarea optimă a creierului și la dezvoltarea memoriei.

Pentru dressing, Roxana sugerează utilizarea uleiului de susan și a sosului de soia, având grijă să nu depășești cantitatea, deoarece poate transforma salata într-o „bombă calorică”. La final, adaugă condimentele dorite și amestecă totul bine. Această salată este nu doar delicioasă, ci și nutritivă, oferind surse de proteină și grăsimi sănătoase, precum și fibre, vitamine și minerale. Poate fi servită pe pâine prăjită sau pur și simplu ca atare. 

De ce e sănătos să mănânci castraveți 

Castraveții sunt bogați în substanțe nutritive, însă unul dintre cele mai mari merite ale lor este acela că hidratează organismul, datorită conținutului mare de apă. Iată de ce e bine să consumi castraveți, dar și ce beneficii au pentru uz extern.

Castraveții sunt săraci din punct de vedere caloric, însă reprezintă o sursă de vitamina A, vitamina C, vitamine B, acid folic, calciu, magneziu, fier, potasiu, zinc și siliciu. Aceste plante din familia Cucurbitaceae conțin și antioxidanți, fibre și enzime care stabilizează și îmbunătățesc procesul digestiv. 

Deși mulți oameni elimină coaja, crezând că e amară, e bine de știut că doar unii castraveți au coaja amară, însă cei mai mulți, nu, deci pot fi consumați cu totul, deoarece coaja conține multe dintre aceste substanțe nutritive enumerate. De aceea, e bine ca, după ce ai spălat castraveții, să tai câte puțin din fiecare cu tot cu coajă și să guști pentru a-ți da seama dacă a amară sau nu.

Mai multe