Rețeta perfectă pentru masa de Crăciun! Cum gătim un lebăr tradițional care să ne amintească de gusturile copilăriei

18 decembrie 2024 17:34   Rețete

Este o rețetă tradițională de sărbători, pe care o cunoaștem cu toții! Însă, nu foarte mulți români știu cât de simplu este, de fapt, de pregătit! Este vorba despre lebăr, pe care îl putem face foarte ușor și în propria bucătărie!

Lebărul se numără printre rețetele care ne vor surprinde prin faptul că sunt, de fapt, foarte ușor de pregătit! Iar dacă ne dorim ca acesta să aibă un gust delicios și tradițional, nu trebuie să urmăm decât câțiva pași simpli!

În plus, lista ingredientelor este foarte simplă, așa că nu ar trebui să avem probleme atunci când vom găti faimosul lebăr!

Ingredientele necesare pentru un lebăr tradițional delicios

Din fericire, pentru a pregăti această rețetă delicioasă nu ne trebuie decât câteva ingrediente simple! Mai precis, este vorba despre 500 de grame de ficat de porc, 300 de grame de inimă de porc, 300 de grame de plămâni de porc, alte 300 de grame de slănină proaspătă, o ceapă îndeajuns de mare, doi căței de usturoi, dar și unele condimente.

Aici este vorba despre o linguriță de piper negru măcinat, una de nucșoară rasă, o linguriță de sare grunjoasă, o alta de cimbru uscat, dar și, evident, aproximativ un metru de mațe de porc, foarte bine curățate. După ce avem aceste ingrediente, putem începe să pregătim lebărul!

Cum gătim acest preparat de sărbători

În primul rând, este necesar să spălăm cât mai bine organele de porc, iar apoi să îndepărtăm cheagurile de sânge, sau eventualele pielițe. Organele trebuie tăiate în bucăți cât mai mici, apoi puse la fiert alături de o linguriță de sare, vreme de 30 – 40 de minute.

În altă oală trebuie să fierbem și slănina, însă nu îndeajuns de mult încât să se destrame. Apoi, într-o tigaie vom căli și ceapa, care trebuie tăiată mărunt și lăsată pe foc alături de unt, până când devine translucidă.

Mai departe, după ce organele au terminat de fiert și s-au mai răcit, ele trebuie trecute prin mașina de tocat, alături de ceapă. Trebuie să folosim o sită cât mai fină, pentru ca amestecul să fie omogen și să aibă o textură plăcută. Alături de acestea vom toca și slănina.

Acum, în acest amestec tocat vom adăuga și condimentele necesare și vom amesteca cât mai bine. Între timp, trebie să spălăm mațele de porc în apă caldă și să le clătim în apă cu oțet, pentru a îndepărta mirosul. Ele trebuie umplute cu amestecul preparat, iar apoi lebărul trebuie pus la fiert, vreme de 30 – 40 de minute.

La final, vom avea un preparat delicios, perfect pentru masa de sărbători!

Mai multe