Salată orientală de post, rețeta virală care a cucerit gospodinele românce. Secretul care o face delicioasă. VIDEO
Salata orientală rămâne unul dintre preparatele clasice, apreciate pentru simplitatea și savoarea sa. Varianta de post păstrează aromele tradiționale, fără ingrediente de origine animală, și se prepară rapid, cu ingrediente ușor de găsit.
Ingrediente:
- câțiva cartofi;
- castraveți în oțet;
- ceapă roșie (sau albă, după preferință);
- măsline negre;
- pătrunjel proaspăt;
- sare și piper;
- pentru sos: ulei de măsline sau de floarea-soarelui și muștar
Cum se prepară
Cartofii se spală bine și se pun la fiert în apă cu puțină sare. În acest timp, castraveții și ceapa se toacă mărunt. Când cartofii sunt fierți se testează cu o furculiță, care trebuie să intre ușor. Ulterior se scot din apă și se lasă să se răcească puțin. Se curăță coaja, se taie în bucăți mai mari și se pun într-un bol încăpător.
Se adaugă restul ingredientelor, se condimentează după gust și, la final, se toarnă sosul din muștar și ulei. Se amestecă bine, iar salata este gata de servire. Salata orientală de post se poate savura atât caldă, cât și rece. Se poate consuma simplă sau ca garnitură lângă alte preparate, aducând un plus de culoare și savoare mesei.
Tocăniță de linte – sănătoasă și ușor de preparat
Tocănița de linte este o alegere clasică în perioada postului, bogată în proteine vegetale, fibre și vitamine. Se prepară rapid și poate fi adaptată în funcție de gusturile fiecăruia.
Ingrediente:
- 250 g linte roșie sau verde;
- 2 morcovi;
- 1 ceapă mare;
- 2 căței de usturoi;
- 1 ardei gras;
- 2 linguri ulei de măsline;
- 1 linguriță boia dulce;
- sare, piper și pătrunjel proaspăt.
Mod de preparare
Lintea se spală bine și se pune la fiert în apă cu puțină sare. Ceapa, morcovii și ardeiul se taie cubulețe, iar usturoiul se zdrobește. Într-o tigaie, se încinge uleiul și se călesc ceapa și usturoiul până devin aurii, apoi se adaugă morcovii și ardeiul. Ulterior, se adaugă boiaua, lintea fiartă și puțină apă dacă este nevoie, și se lasă să fiarbă împreună 10-15 minute, până se omogenizează aromele. Se asezonează cu sare și piper și se presară pătrunjel proaspăt înainte de servire. Tocănița de linte se servește caldă, poate fi însoțită de pâine integrală sau o garnitură de orez. Este o mâncare consistentă, hrănitoare și perfectă pentru zilele de post.