Andrei Ursu și Vlad Condurache s-au logodit în secret, în timpul filmărilor „Asia Express”. Cum au dat vestea?

15 noiembrie 2024 13:40   PrimeTime

Andrei Ursu și Vlad Condurache au fost una dintre echipele care au acceptat anul acesta provocarea „Asia Express”, din păcate, însă, s-au aflat printre primii concurenți eliminați din competiție. Dar iată că, pe lângă faptul că au avut parte de o experiență unică în Asia, cei doi au ales ca Bali să fie locul în care au decis să își ducă relația la următorul nivel.

După ce au fost eliminați din competiția „Asia Express”, Andrei Ursu și Vlad Condurache au luat decizia de a mai sta un timp în Asia, pentru a explora locuri inedite și departe de zonele turistice aglomerate. Pe lângă surpriza de care au avut parte telespectatorii mieruri seară, aceea că au fost prezenți la finala emisiunii, afându-se la linia de sosire pentru a-i întâmpina pe marii câștigători, Nicolai Tand și Sorin Brotnei, cei doi au mai făcut un anunț important. S-au logodit”

„Ne-am... logodit!”

Suntem în Bali de o lună. Am fost la plajă, am mâncat, am fost la sală, ne-am.. logodit!”, a dezvăluit nonșalant Andrei Ursu, în cadrul unui interviu acordat emisiunii „Jurnal de călătorie – Asia Express | Drumul Zeilor”.

De asemenea, momentul logodnei a fost marcat într-un mod special, pentru că cei doi și-au confecționat propriile verighete, într-un atelier tradițional de argintărie, un detaliu ce a adăugat un farmec aparte evenimentului, făcând din el o experiență încărcată de simbolism și unicitate. Logodna lor, oficializată într-un cadru exotic și plin de semnificații, a fost întâmpinată cu entuziasm de public.

În această seară, Andrei Ursu și Vlad Condurache vin în platoul emisiunii „Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?”, difuzată de la ora 18.00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

„Tare ne-am distrat la « Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a», însă am avut și mari emoții. A fost plăcut să îmi reamintesc de faptul că nu trebuie să ne oprim din a fi curioși, din a citit și a învăța pe tot parcursul vieții. Entuziasmul și istețimea “colegilor” noștri din emisiune mi-au adus aminte și de pasiunea mea pentru informația nouă din școala generală și îi felicit pe producatori pentru acest format distractiv. Abia aștept să mai vin!, mărturisește Andrei Ursu, potrivit a1.ro.  

Mai multe