Ce face acum Raluca Moianu, după ce a renunțat la televiziune. În urmă cu 17 ani, prezenta emisiunea „Iartă-mă”

15 octombrie 2024 14:36   PrimeTime

La 17 ani de la ultima ediție a emisiunii „Iartă-mă!”, Raluca Moianu, în vârstă de 55 de ani, unul dintre cei mai apreciați oameni de radio și televeziune din România, a dezvăluit cu ce se ocupă acum după ce a dispărut de pe micile ecrane. Fosta prezentatoare nu are o singură ocupație.

Raluca Moianu, în vârstă de 55 de ani, unul dintre cei mai apreciați oameni de radio și televeziune din țară, a decis în urmă cu mai mulți ani să se retragă din lumina reflectoarelor. Fosta prezentatoare de la „Iartă-mă” a dezvăluit în cadrul show-ului „Xtra Night Show” cu ce se ocupă acum. Prin urmare, Raluca Moianu este în prezent profesor de comunicare, predă radio jurnalism, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) din București.

Dar asta nu este singura sa ocupație. Fosta prezentatoare TV înregistrează și cărți audio pentru o platformă românească.

Cu ce se ocupă acum Raluca Moianu

Sunt profesor de comunicare, predau radio jurnalism, o formă de televiziune, comunicare în general. Țin cursuri, sunt o persoană foarte ocupată, poate nu pare, dar sunt. Mă bucur că lucrez cu antreprenori, țin evenimente în corporații și lucrez mult. Dimineața, aproape în fiecare dimineață fac audiobook-uri.

E ca o răzbunare a omului de radio care știe că nu rămâne nicio vorbă după el înregistrată, se duc toate în etern și nu rămâne după emisiune după el. Astea sunt lucruri care rămân. Sunt niște înregistrări care rămân, sunt niște cărți, unele dintre ele de marea valoare. Pentru mine este o onoare să pun vocea pe acea valoare”, a dezvăluit Raluca Moianu, la emisiunea „Xtra Night Show”.

Recent, fiica vedetei, Mara Ancuța, s-a cununat civil cu alesul inimii ei, Virgil Boglea, vestitul avocat al vedetelor. Marele eveniment a avut loc pe 28 septembrie 2024. În aceeași zi, cei doi îndrăgostiți au anunțat că vor deveni părinți și au dezvăluit și sexul bebelușului: vor avea un băiețel! Raluca Moianu, mămică mândră, a publicat atunci un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.

„Ea e totul pentru mine. My Precious. Să fiţi fericiţi! Să vă iubiţi mereu!”, a scris, pe pagina personală de Facebook, fosta prezentatoare a emisiunii „Iartă-mă!”.  

Mai multe