Ce l-a salvat pe băiețelul Ramonei Păuleanu?! „O cruciuliță de la Sfântul Luca!”

28 martie 2022 14:10   PrimeTime

Ramona Păuleanu a fost internată opt luni și jumătate cu fiul născut prematur în spital. A trăit o dramă după ce micuțul s-a infectat cu un enterococ. Medicii nu-i mai dădeau nici o șansă de supraviețuire bebelușului. Ramona a venit în emisiunea lui Cătălin Măruță și a dezvăluit că băiețelul și-a revenit ca prin minune, după o slujbă făcută la moaștele Sfântului Luca.

Ramona Păuleanu și partenerul ei, avocatul Adrian Cuculis, se pregătesc, ca luna viitoare, să-l creștineze pe micuțul Luca. Băiețelul evoluează spectaculos după opt luni și jumătate de agonie în spital.

Luna viitoare micuții fac un an de zile și le pregătim o super petrecere. E prima dată când sărbătorim, că până acum mi-era frică. Acum totul e perfect și o să petrecem.

Băiețelul a avut un început de botez în spital, un pre-botez. Acum, odată cu ziua lui de naștere, îi facem și restul botezului. Pe fetiță am creștinat-o înainte, pe la șase luni, l-am tot așteptat pe el. Nu se mai bagă acum în cristelniță că e mare, mergem la altar și cam asta e”, a declarat Ramona Păuleanu, în emisiunea „La Măruță”, de la Pro TV.

Ramona Păuleanu a născut prematur gemeni, un băiat și o fetiță. Băiețelul Luca, însă, a fost internat opt luni și jumătate, după ce a contractat o infecție intraspitalicească.

"i-au făcut o slujbă specială!"

Mie nu-mi vine să cred că am fost atâtea luni acolo, la spital. Am fost la control. Am stat două luni la Filantropia, unde l-am născut, și șase luni și jumătate la Marie Curie. Existau două variante: să mergi mai departe, să lupți, sau să cazi de tot. Copilul a luat acest enterococ.

Eu cred că o cruciuliță a fost esențială în salvarea lui. Este un cadou făcut de nașul lui de botez, care s-a dus la racla cu moaștele Sfântului Luca, i-au făcut o slujbă specială. Cum i-a dus acea cruciuliță, în două săptămâni el a plecat din spital. Din momentul acela, s-au schimbat foarte multe lucruri. Pe el îl cheamă Luca.

La spital, m-am trezit că tatăl copiilor le pusese deja numele. Eu eram așa supărată că nu a mai contat cum îi chemă, vroiam doar să fie sănătoși. Nu vreau să încep să plâng pe aici. Am văzut la Marie Curie copii care au murit în fața mea, un băiețel s-a stins în altă boxă, în fața mea! Noi am fost în boxa 17”, a povestit mămica, marcată încă de drama trăită în spital.

"Am încercat vreo 7-8 bone!"

Acum Ramona Păuleanu se chinuie să găsească două bone pentru gemeni.

Acum copilul face kinetoterapie. Plânge și le face! Evoluează incredibil de repede. Trebuie să găsesc două bone, care să aibă grijă de ei în permanență. Cu una nu se poate. Apoi, o să mă întorc la servici. Dacă mai am loc de muncă.

Am încercat vreo 7-9 bone, toate luate prin agenție. Despre prima am aflat că stătea în bucătărie cu căștile în urechi și copilul singur în dormitor. După aceea le-am pus camere. Apoi cineva mi-a luat ceva din casă, nesemnificativ, dar nu am putut să trec peste asta. Am mai găsit o doamnă care zicea că are experiență și nu știa să facă un biberon”, a mai spus Ramona.

Ramona Păuleanu și Adrian Cuculis au depus o plângere penală împotriva unității medicale, unde micuțul a contactat infecția intraspitalicească.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News,Facebook și Instagram!

Mai multe