Chin pentru Speak și Ștefania: miros insuportabil și căldură: "Ce pute așa?"

30 ianuarie 2022 20:03   PrimeTime
Ultima actualizare:

În aceste momente, Speak și Ștefania se bucură de o vacanță în Bali, după ce au scăpat de carantina din Jakarta, însă cei de acasă i-au putut urmări duminică seara la TV, căci cuplul a apărut în emisiunea "Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară", difuzată de Antena 1.

Realitatea bate filmul. Speak și Ștefania se bucură la această oră de exotismul din Bali, loc în care abia așteptau să ajungă după experiența nefericită din Jakarta, Indonezia, unde au stat carantinați într-un hotel insalubru, din cauză că au fost depistați cu Covid.

Chinuiți de nea Mărin, la Techirghiol

Nu în lux, ci în chinuri i-au văzut însă duminică seara, românii de acasă, în emisiunea "Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară". Show-ul este filmat în vară și difuzată la Antena 1 abia acum. Evident, acolo unde apare nea Marin este rost și de chin pentru vedete. În edițiile difuzate duminică, luni și marți îi vedem la treabă pe Speak, Ștefania, Alex Velea, Zannidache și Răzvan Babană, băiatul de bani gata din Timișoara, care a participat și la "Chefi la cuțite". Acțiunea se defășoară pe litoralul românesc, în stațiunile Olimp și Techirghiol, iar vedetele sunt puse la muncă și au sarcini precise: să organizeze un târg cu muzică și dansuri pentru localnicii din Techirghiol.

Speak și Ștefania au cărat nămol cu gălețile, pe plajă

În ediția difuzată duminică seara i-am văzut pe Speak și pe Ștefania chinuindu-se în căldură, pe plajă, cărând celebrul nămol de Techirghiol cu găleți și sticle din plastic, distribuindu-l, apoi, turiștilor, pe plajă. Nu a fost deloc ușor, cei doi erau nămoliți din cap până în picioare, dar și chinuiți de miros. "Ce pute așa?", a întrebat Speak. "Nămolul pute, e de la sulf, i-a explicat Ștefania", care la un moment dat a dat-o pe glume și a făcut haz de necaz. ”Pentru Nea Marin, emisiunea asta este doar să dea ordine!”, a mai spus Speak. 

  Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!   

Mai multe