Cine sunt cele 10 ispite masculine de la Insula Iubirii. Un fost concurent s-a transformat total și a revenit în show!

1 martie 2022 14:55   PrimeTime
Ultima actualizare:

Nu mai este mult până când sezonul cu numărul șase al emisiunii Insula Iubirii își deschide din nou porțile, iar ispitele sunt și ele mai pregătite ca oricând să-și joace rolul. Iată cine sunt cei 10 Don Juani care le vor ispiti pe concurentele acestui sezon!

Zece ispite masculine așteaptă să-și arate potențialul în cel de-al şaselea sezon, iar printre aceștia se numără și un fost concurent! Este vorba despre Bogdan Ionescu, care a venit în sezonul trecut pentru a-și testa povestea de iubire cu Hannelore.

Bogdan Ionescu a revenit la Insula Iubirii în postura de ispită

Așa cum știm cu toții, Bogdan a trecut printr-o decepție în dragoste atunci, după ce partenera lui a flirtat intens cu ispita Andi, chiar dacă ea a negat acest lucru. După ce au părăsit insula, Bogdan și Hannelore au decis să își mai acorde o șansă și au făcut nunta planificată încă de dinainte de emisiune, însă în cele din urmă au ajuns la divorț. Ulterior se vehicula că s-ar fi împăcat din nou.

Bogdan Ionescu are 32 de ani și este organizator de evenimente. După participarea sa la emisiune, Bogdan s-a apucat de sport, şi-a schimbat stilul vestimentar, s-a tatuat şi pare alt om! Acum are și barbă și și-a lăsat și părul să crească. Bogdan spune că, în ciuda trădării, crede în continuare în dragoastea adevărată, însă de data aceasta a venit pe insulă în postura de ispită, pentru a-i ajuta și pe alți bărbați să testeze fidelitatea partenerelor lor.

Ispitele masculine de la Insula Iubirii, sezonul 6

Pe lângă Bogdan, alți 9 bărbați sunt gata să intre în jocul seducției și să le testeze limitele concurentelor. Aceștia sunt clienți fideli ai sălii de fitness și dacă tricourile lor „cad”, e posibil să cadă și principiile „victimelor” lor de pe insula feminină.

Cătălin Dumitrescu are 31 de ani și este poliţist, având un fizic atletic și impunător. Ali Habron (33 de ani, medic stomatolog) este un bărbat care atrage uşor atenţia femeilor, doar prin simpla sa apariţie. 

Marius Hărdoiu (29 de ani, meteorolog în aviaţie) este pasionat de sport și adoră flirtul, dorind să participe la emisiune după o decepție în dragoste.

Printre ispite se numără și un scriitor, un model, un antrenor personal, așadar concurentele vor avea de unde alege: Daniel Mihai (29 de ani, antreprenor), Marco Cicognini (35 de ani, proprietar de club), Denis Slav (30 de ani, model) Florin Cerghit (26 de ani, fotograf şi antreprenor), Dinu Popescu (29 de ani, scriitor) și Cristian Grigorescu (28 de ani, antrenor personal). Mulți dintre ei au fost trădați în dragoste la un moment dat, iar această nouă postură de ispită este o dulce „răzbunare”.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!   

Mai multe