Concurenții din semifinala Românii au talent povestesc, în exclusivitate, despre emoții și pregătirea pentru show-ul live
Cu fiecare săptămână și ediție, sezonul 14 Românii au talent este mai aproape de marea finală. Vinerea viitoare, pe 31 mai, 11 concurenți se vor lupta pentru unul dintre primele trei premii și vor da totul pentru a fi votați de cătrei cei de acasă. Cinci s-au calificat vinerea trecută, iar vinerea aceasta se va completa lista.
Înainte de a doua semifinală, am aflat în exclusivitate pentru Click!, cum s-au pregătit concurenții și cât sunt de emoționați înainte de show-ul live.
Quim Moya, artistul pasionat de pictură, a cărui creativitate este fără granițe, pregătește ceva ce nu a mai făcut niciodată!
„Am alocat mult mai mult timp decât în mod normal. Voi face ceva ce nu am mai făcut niciodată. Este un format în premieră. Sunt mai mult de două săptămâni de creație, pregătire. Am emoții, dar îmi place. Sunt câteva pentru a mă concentra și a simți tot ce mi se întâmplă atât înăuntru, cât și în afară”, ne-a mărturisit el.
Ansamblul Hecenii a intrat în istoria Românii au talent. Ei au convins-o pe Andra să apese butonul auriu, fiind pentru prima oară când un dans popular au trecut-o prin toate stările pe celebra artistă.
„După prima etapă, am ajuns acasă, le-am dat o pauză de două săptămâni și am început să muncim deja la montarea acestui moment. În prima etapă, nu au avut emoții, au fost degajați pe scenă. De această dată, cred că vor fi emoții pentru că va fi ieșirea în scenă, pentru prima dată, cu acest moment. Nu am avut ocazia să arătăm asta unui public. Dar având în vedere repetițiile dinaintea live-ului, cred că totul va fi bine”, ne-au declarat aceștia.
Sergey Mishchurenko este un acrobat de succes la cei 33 de ani ai săi și face minuni! De asemenea are mari emoții pentru numărul pe care l-a pregătit acum.
„Am emoții foarte mari, pentru că sunt complet singur. Nimeni nu mi-a impus să fac ceva, am avut libertate și simt că mă pot prezenta așa cum vreau. Așa că am emoții cum aveam cu 10 ani în urmă. Momentul special va fi prezentat în premieră, am repetat în jur de trei luni. Tot ceea ce fac nu a mai văzut nimeni, deci va fi ceva total diferit”, a declarat tânărul artist, dansator și acrobat care este extrem de talentat.
Cristian Ciaușu a susținut un recital magistral pe scenă de la Românii au talent și se motivează mereu să fie din ce în ce mai bun.
„Pentru semifinală, am ales o piesă la care am muncit în timp, pe care am interpretat-o alături de Fanfara Militară a Brăilei și pe care acum o voi intepreta alături de Paul Ilea și ceilalți muzicieni. Pentru mine, scenele sunt la fel de speciale toate, chiar dacă sunt 2 oameni în public sau 2 milioane. Eu trebuie să cânt bine, să mă mulțumesc pe mine însumi”, ne-a declarat puștiul de 14 ani care își dorește să devină cel mai bun naist din România.
Ana Nuță, tânăra talentată de 20 de ani care a reușit să obțină un Golden Buzz de la Andra la Românii au talent, are o voce de înger și a muncit mult ca să ajungă aici.
„Am muncit foarte mult, în funcție de cât m-a ținut vocea în fiecare zi. Făceam doar pauze să mă odihnesc. Deși am cântat o arie de operă, acum va fi ceva diferit – jumătate operă, jumătate pop. Experiența aceasta m-a învățat foarte multe lucruri – am descoperit un alt stil și aceste zile de repetiții cred că au făcut mai mult decât lunile anterioare. Am descoperit acel nou pe care nu-l știam”, ne-a spus si Ana Nuță.
Carla Munteanu a uimit juriul de la Românii au talent cu momentul său de breakdance și s-a pregătit intens pentru fiecare număr pe care îl face și îl prezintă.
„M-am pregătit destul de intens și este un moment dificil, din punct de vedere coregrafic. Cred că e normal să ai emoții, toată lumea are atunci când urcă pe scenă, reflectoarele sunt pe tine și trebuie să demonstrezi”, ne-a spus ea.
Dora Debreczeni are 8 ani și este făcută pentru scenă
La doar 8 ani, Dora Debreczeni este fabuloasă. Extrem de talentată și cu o personalitate puternică, tânăra artistă i-a amuzat și bucurat pe jurații de la Românii au talent și ne-a mărturisit că nu are deloc emoții pentru semifinală.
„Am muncit foarte mult, m-a ajutat mami să mă pregătesc. Nu am emoții”, spune micuța talentată.
Iustin Cazacu, șahistul de 9 ani, este un talent înnăscut. Anii în care a învățat să joace șah și s-a dedicat lui, acestui joc al minții, își spun acum cuvântul.
„Pentru ce veți vedea în această semifinală sunt în spate ani de zile de când învăț șahul. Am un pic de emoții pentru ce voi arăta vinerea aceasta. Faptul că pe scenă o să fie sora mea și 2 prieteni, îmi aduce puțină liniște”, ne-a spus Iustin, cel mai bun șahist din lume la categoria lui de vârstă.
Rucăreanul de 14 ani, Lukas Urdea, i-a impresionat pe jurații de la Românii au talent cu vocea lui.
„M-am pregătit foarte mult pentru momentul acesta, vreau să iasă foarte bine și am un pic de emoții. Dar cred că voi reuși să fac o performanță foarte bună. O să fie totul cu un band, live, iar asta cred că va fi un plus. Îmi doresc să fie un moment de neuitat”, spune adolescentul care s-a născut în Spania, la Madrid.
Anastasia Beaumont, semifinalista de la Românii au talent 2024, are 33 de ani și deține titlul de campioană europeană la Dog Dancing.
„Am muncit jumătate de an pentru acest moment. Încă am emoții pentru că atunci când lucrezi cu un câine, niciodată nu știi ce va urma. Atunci când ai un partener uman, fiecare se pregătește egal, dar așa trebuie să improvizezi. Am încredere în ea, e un partener incredibil de dans și e minunat să performăm împreună”, ne-a declarat Anastasia Beaumont.
Corul Regal a dat gata Romanii au talent
Corul Regal a demonstrat la Românii au talent că muzica corală este magică iar emoțiile de acum din semifinală sunt la cote maxime.
„Avem foarte multe emoții pentru vinerea aceasta și ne-am pregătit foarte mult. Ne-am ieșit din zona de confort, am fost ”împinși” să facem lucruri noi, precum dansul pentru unii dintre noi și am învățat multe. Ne-am familiarizat cu un alt gen de muzică față de ceea ce cântăm noi de obicei”, ne-au spus Mihai Similea și Roxana Sima.
Villia, studenta Iulia Vilceanu de 20 de ani, care a făcut publicul să plângă la Românii au talent, primind un Golden Buzz de la Smiley și Pavel Bartoș, își dorește să surprindă din nou și să facă „bella figura” în semifinală.
„Eu am emoții întotdeauna înainte să cânt, mai ales când e vorba despre o piesă personală. Melodiile mele le simt foarte aproape de mine și trebuie să mă concentrez foarte tare, având în vedere că toate gândurile mele intime vor fi portetrizate spre toată lumea. Piesa era o idee și am dezvoltat-o după momentul de la audiții, iar asta s-a întâmplat în noiembrie, pe la început, după filmări. Știam că asta e piesa pe care vreau să o cânt în semifinale și de atunci cu asta m-am ocupat. Era primul meu gând și ultimul înainte de culcare”, ne-a mărturisit ea.