Cum putem scăpa definitiv de ură? Sfatul de aur oferit de părintele Necula, înainte de Paște
Într-un dialog de excepție cu Părintele Constantin Necula, aflăm ce înseamnă iubirea și cât de puternică este cu adevărat, dar și până unde se poate întinde aceasta. În Săptămâna Patimilor, învățăm cum să iubim la cel mai profund nivel, dar și cum putem scăpa de ură!
Părintele Constantin Necula a fost invitat la Ateneul Român de către Mihai Morar unde a vorbit despre relația cu Dumnezeu și cu cei care ne sunt semeni.
Mai știm ce înseamnă să iubim? Sfaturile părintelui Necula
„Până la urmă, iubirea este sacră. Până la moarte și dincolo de ea. Mai ales dincolo de ea. Mă uit cu câtă gentilețe se ajută oamenii. Nu știu dacă ați observat în nenorocirea asta, care s-a abătut peste Turcia și Siria toți ați avut un nod în gât.
Asta înseamnă să iubești oamenii, să nu își fie indiferent că puștoaica aia ăi spune salvatorului: <<Salvează pe fratele meu, voi fi roaba ta toată viața ta, dacă tu îl salvezi pe fratele meu.>> Ce manuale de filosofia implementăruu gândirii pozitive a citit copila aceea siriană? Ea a știut că așa trebuie făcut. Uită-te bine la salvatorii români care au fost acolo. Nu i-am onorat încă cum se cuvine.
Iubirea nu înseamnă să îți faci datoria. Iubirea trece dincolo de ea. Mama are datoria să își crească copiii, dar ce mamă după ce-i cresc copiii, nu îi vrea măritați, însurați, cu nepoți? Orice mamă se vrea bunică, dar nu știe. Și când devine bunică, s-ar vrea mamă, dar nu mai este timp. E interesant transferul acestea, de dincolo de datorie, dincolo de moarte. Iubirea e doar pentru criză, în afara crizei suntem niște aiuriți." a spus părintele Constantin Necula.
Nu îți aminti de iubire doar la greu
Mihai Morar este de părere că opusul iubirii nu este ura, ci trădarea și că din trădare se naște mai apoi ura. Părintele Constantin Necula a replicat că cel mai nefericit om din lume a fost Iuda, întrucât el L-a avut pe Dumnezeu înaintea sa și cu toate acestea L-a vândut.
„E primul om care face trafic de carne cu cerul. Și gafează. E un nefericit. Și-a trădat iubirea. Hristos era de iubit. Omul acela care spune: <<Iubește-ți vrășmașul, pe aproapele tău ca pe tine însuți!>>", a declarat părintele Constantin Necula.
Totodată acesta spune că Hristos a explicat în termeni extrem de simpli ce avem de făcut, astfel încât, fiecare dintre noi să înțelegem.
„Hristos e învățător. Și să nu îți iubești învățătorul e groaznic. Să-l trădezi e și mai și!", a mai spus părintele Necula.
Ura este un păcat greu și în aceasta perioadă este bine să revenim la iubirea față de aproapele și să ne afundăm în bucuria iertării. E nevoie să ne deschidem inimile și să lăsam bunătatea și iertarea să ne vindece de această boală grea reprezentată de ură.
Părintele Constantin Necula spune că pentru a ieși din ură avem nevoie de Hristos. O altă metodă prin care putem face asta este prin iubirea părinților și a bunicilor, căci cineva trebuie să fie golful nostru de iubire pentru a putea depăși acest cumplit sentiment! Exemplul perfect în acest sens a fost chiar Hristos.
„Este o ploaie de iubire care schimbă tot. Privirea lui Hristos la judecată! Hristos privește la judecată la noi și atât de mult ne iubește încât caută picătura de iubire, care ne-a animat cândva. E un ecou de iubire în noi toți", a mai adăugat părintele Necula.