Dezvăluiri din viața superbei Simona Ţăranu, prezentatoare la Digi TV
Deşi este de 11 ani în echipa postului tv Digi, Simona Ţăranu nu s-a plictisit. Îi place enorm echipa în care lucrează şi jobul ei.
Cum ai păşit în noul an?
Cu recunoştinţă pentru tot ce am creat şi pentru tot ce mă înconjoară. 2022 a fost un an blând şi bun cu mine şi familia mea, chiar unul foarte bun, în comparaţie cu 2020, spre exemplu, şi îmi doresc să continui în aceeaşi notă.
Pentru că am traversat o perioadă destul de aglomerată, cu multe proiecte, recunosc că nu prea am simţit sărbătorile. Poate şi vremea a contribuit, pentru că a fost prea cald, în raport cu iernile copilăriei mele. Am revenit la serviciu de pe 2 ianuarie şi deja se conturează câteva proiecte.
Sper să o ţin tot aşa, pentru că este ceea ce îmi doresc. Am petrecut sărbătorile acasă, în familie, iar de Revelion am fost invitaţii unor prieteni de suflet, alături de care am păşit în Noul An.
Citește și: Simona Ţăranu vrea să plece din România: «Visul meu e să mă retrag pe o insulă exotică»
Ce îţi doreşti cel mai mult în 2023?
Experienţe frumoase, călătorii şi, în continuare, proiecte care mă scot din zona de confort. Iubesc enorm ceea ce fac, de aceea televiziunea rămâne pe primul loc. Însă îmi place foarte mult să fiu şi în mijlocul oamenilor, să prezint evenimente, să dau viaţă unor proiecte interesante în social media, fiind dependentă de socializare. Şi sper să mă recompensez cu cât mai multe vacanţe. Să am timp şi de scufundări, să trăiesc din plin, să trăiesc prezentul, să mă bucur de viaţă.
Iată și: Simona Țăranu și soțul ei adoră Italia: «Pentru noi, e o destinaţie de vacanţă specială»
De câţi ani eşti la Digi?
De mai bine de 11 ani. Primii doi am prezentat ştiri generaliste la Digi24, apoi am fost “adoptată” de familia DigiSport şi am trecut la pupitrul ştirilor din sport. Este mai mult decât o echipă. Sunt profesionişti cu viziune. Iubesc ceea ce fac şi, datorită acestui fapt, nu simt nici o presiune.
Pe lângă acest job, cu ce te mai preocupi?
Sunt o persoană foarte deschisă şi nu am reţineri în a răspunde curiozităţilor. Sunt dependentă de socializare, de aceea au venit către mine câteva proiecte care m-au adus în mijlocul oamenilor. Fie campanii umanitare, fie prezentări de evenimente.
Simona Țăranu: „Iubesc enorm ceea ce fac”
Eşti un om de televiziune. Mai ai timp să te uiţi la tv?
Da. Îmi fac timp şi mă uit la meciuri. Dacă nu sunt la serviciu şi am terminat de prezentat jurnalele, când ajung acasă, oricum televizorul este pe Digi Sport şi continui să urmăresc partida care mă interesează. Mai urmăresc o emisiune de la History, despre Egiptul Antic, şi mă atrag documentarele despre NASA şi acţiunile ei. Iar în weekend mai dau şi pe HGTV şi urmăresc emisiuni despre achiziţionarea caselor în Caraibe. Visez cu ochii deschişi...
Ce carte ai citit recent şi cum te-a îmbogăţit?
“Dumnezeu şi Omul”, de Mitropolitul Antonie. O carte pentru încrederea în mine şi în credinţa mea şi pentru cunoaştere. E despre relaţia cu Dumnezeu. Este ca atunci când mergi la spovedanie şi ai nişte nelămuriri, iar Părintele îţi explică pe înţelesul tău. Unii citesc Osho, alţii aleg învăţăturile preoţilor cu har...
Prezinţi ştiri sportive, aşa că te rugăm să ne spui care este sportul tău preferat. Pe care îl urmăreşti?
Meciurile de fotbal rămân în top, însă, ocazional, urmăresc şi patinaj artistic sau schi alpin.
Dar pe care îl practici?
Îmi place să înot. Asta mă relaxează cel mai mult. Însă activitatea fizică frecventă este cea pe care o practic acasă. Merg alert pe bandă, merg pe bicicletă şi, uneori, fac câteva exerciţii cu ganterele reglabile.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!