Drama neștiută din viața lui Chef Sorin Bontea! I-a mulțumit cu ochii în lacrimi lui Bobonete pentru tot ajutorul: „O îngropasem cu o zi sau două înainte...”
Sorin Bontea a dezvăluit cu lacrimi în ochi că la începutul acestui an a trecut printr-o dramă cumplită. Juratul de la MasterChef a fost încercat de o durere grea, după ce și-a pierdut mama. A făcut această mărturisire copleșitoare în podcastul lui Bobonete, acolo unde i-a mulțumit pentru ajutorul pe care i l-a oferit în acea perioadă, fără că acesta să cunoască prin ce trecea chef-ul.
Drama neștiută din viața lui Chef Sorin Bontea!
Îndrăgiții jurați de la MasterChef au fost invitați la o discuție sinceră alături de bunul lor prieten, Bobonete, gazda podcastului „Da! Bravo”. Pe lângă nenumărate glume și alte subiecte, cei doi inviați au făcut și o serie de dezvăluiri emoționante. Cel mai neașteptat moment însă a fost cel în care Sorin Bontea și-a deschis sufletul și a mărturisit cu ochii în lacrimi că la începutul acestui an și-a pierdut mama. Celebrul bucătar a spus că a preferat să țină pentru el și pentru cei mai apropiați oameni acest lucru și nu le-a dezvăluit și prietenilor. Culmea, Dumnezeu însă a avut grijă de el și l-a ajutat să treacă mai ușor peste acest moment cumplit, chiar cu ajutorul amicilor săi. Mai exact, la doar o zi după ce a avut loc înmormântarea Sorin Bontea a plecat cu Bobonete și alți prieteni în Deltă, reușind astfel să se deconecteze puțin de la durerea prin care trecea. Tot atunci, Sorin Bontea le-a mulțumit amicilor săi pentru acele momente frumoase, fără ca aceștia să știe cu adevărat cât de mult și-au ajutat prietenul.
Florin Dumitrescu: Eu sunt foarte fericit, adică toată conjunctura în care mă aflu este una foarte frumoasă. Adică familia, job-ul, voi, tot.
Sorin Bontea: Eu sunt bine. Eu cred că pe mine, pe Florin și cred că și pe Cătălin ne-a ajutat Dumnezeu, adică îl mânii pe Dumnezeu să zic că nu este bine... Așa este.
Bobonete: Am avut niște dimineți în care răsărea soarele și eram în Deltă și jur că exact asta a fost discuția. Eram cu el undeva „in the middle of nowhere” și a spus asta: bă, ce fericiți suntem că trăim asta și că suntem aici și suntem vii. Și pusesei și o poză cu maică-ta...
Sorin Bontea: A murit mama. O să-ți povestesc...
Bobonete: Dar ai pus poză acum o lună...
Sorin Bontea: Aia e reluată din ceva... Când am plecat în Deltă? Anul acesta la sfârșit de ianuarie, început de februarie. Pe 4 fabruarie! O îngropasem cu o zi sau două înainte... Și apoi am venit în Deltă. Și știi că la un moment dat v-am zis: Bă, vă mulțumesc frumos! N-am zis pentru ce, dar am zis „mulțumesc frumos”. Și asta pentru că am trecut peste moment mai ușor, cumva m-ați scos din toată nebunia. Așa a fost, mulțumesc frumos!”
Bobonete: Doamne și ce filmări am de atunci, ce apus. Ce chestie, ne-am unit în jurul tău fără să știm ce se întâmplă. Nu știam niciunul ce se întâmplă, dar am petrecut și ne-am distrat ca niciodată! Ne-am întors noaptea.
Sorin Bontea: Doar Florin și Cătălin au știut, eu n-am zis nimănui.