E oficial! Mamaia revine cu o ediție aniversară. Ce staruri vor urca pe scenă

10 august 2023 16:01   PrimeTime

Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la lansarea Festivalului de Muzică Ușoară Mamaia. După 11 ani de absență mai mulți organizatori au demarat acțiunea de a „resuscita” evenimentul muzical. A ieșit chiar cu scandal...

În cele din urmă câștigătorii licitației au comunicat oficial detaliile despre ediția jubiliară. Aceasta va avea loc în perioada 25-27 august, pe scena din Piațeta Perla din Mamaia și va fi prezentată de Liana Stanciu și de Aurelian Temișan.

Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia revine în forță. Vor fi trei zile de concerte și de recitaluri ale celor mai îndrăgiți artiști din muzica ușoară românească, momente speciale, numeroase suprize și premii pentru întreaga activitate.

Ce artiști vor urca pe scena Festivalului Mamaia 2023

Iar momentele muzicale vor fi acompaniate de Orchestra Simfonică București dirijată de Daniel Jinga. În cele trei zile de festival sunt programate recitaluri și concerte cu artiști îndrăgiți care au amintiri foarte frumoase din alți ani de la același festival, precum Carmen Trandafir, Anca Țurcașiu, Corina Chiriac, Marius Țeicu, Gabriel Cotabiță, Loredana, Horia Moculescu, Silvia Dumitrescu, Narcisa Suciu, dar vor urca pe scenă și artiști mai noi, precum Anca Florescu, Cristina Vasiu, Vlad Nicolici, Jazzy Jo etc.

De asemenea, în fiecare seară programul cuprinde și recitaluri speciale: Direcția 5 și Holograf – 25 august, Proconsul și Cargo – 26 august și Voltaj și Loredana & Banda Agurida – 27 august. (Andreea Dumitru) 

Mai multe