EXCLUSIV. Cerasela de la „Insula Iubirii”, ipostaze sexy lângă brad. Ce spune despre bărbații care o abordează cu replici penibile: „Pozez așa cum simt”
Cerasela de la „Insula Iubirii” este mai dezinhibată ca niciodată! Fosta concurentă de la Antena 1 s-a gândit să-l cheme mai devreme pe Moș Crăciun, așa că a fost protagonista unui pictorial cum nu se poate mai sexy.
Blondina a îmbrăcat un set de lenjerie intimă de culoare roșie, care i-a lăsat la vedere atât formele apetisante, cât și tatuajele super sexy! Click! are fotografia exclusivă cu fosta concurentă de la Antena 1!
Cerasela de la „Insula Iubirii”, o femeie asumată și dezinhibată
Încă din primele episoade ale reality show-ului de la Antena 1, Cerasela a demonstrat că este o femeie asumată, pe care n-o interesează deloc părerea lumii. Îi place să facă fix ce vrea ea și cum vrea ea, dar mai ales, cu cine vrea ea!
Tânăra nu are nicio problemă să se afișeze în social media în ipostaze intime, însă se declară extrem de revoltată pe faptul că unii bărbați întrec măsura atunci când văd imaginile de pe contul său de Instagram.
„Eu sunt o femeie asumată, mă plac și mă iubesc așa cum sunt. În străinătate actrițele și artistele de orice fel pozează chiar și goale. Ele ajung la un număr extrem de mare de aprecieri în social media, sunt admirate. E păcat că în România încă mai există această mentalitate obosită a bărbaților, de a critica femeile atunci când pozează în lenjerie intimă.
Eu îmi asum ceea ce sunt și mă îmbrățișez cu toate calitățile și defectele mele. Nu-mi pasă de părerea lor și e dureros că în zilele noastre încă mai există oameni cu o asemenea mentalitate: că dacă pozezi sexy, ești o femeie ușoară sau fără valoare. Eu am curajul să mă expun așa cum sunt, nu mă feresc. Pozez așa cum simt și transmit orice vreau eu și orice am în minte sau în suflet, pe moment. Trăiesc pentru mine, nu pentru gura lumii”, a povestit Cerasela, pentru Click!, în exclusivitate.
Citește și - Reîncepe „Insula Iubirii”. Radu Vâlcan e gata să pună la grea încercare cuplurile, în Thailanda
Cerasela nu se află într-o relație, în prezent
După despărțirea de Rareș, fostul său partener de la „Insula Iubirii”, Cerasela a învățat cum să se vindece. Nu singură, căci are 2 pisici superbe, care o ajută să depășească întotdeauna momentele grele din viața ei.
Îi place să stea în compania oamenilor pozitivi și să trăiască frumos, în liniște. Are ca pasiuni mersul la sală și se declară o femeie puternică, în ciuda tuturor lucrurilor pe care le-a trăit, de-a lungul timpului.
În exclusivitate pentru Click!, blondina a povestit că nu se află într-o relație, momentan, căci cel mai important pentru ea în această perioadă de după separarea de Rareș a fost vindecarea.
„Îmi place să cred că mă vindec și o fac frumos. Nu, nu sunt într-o relație cu nimeni. Acum e timpul meu, mă iubesc pe mine, petrec timp cu mine. Eu sunt cea mai bună prietenă a mea. Despre Rareș nu am ce să spun, nu avem nicio relație în prezent și îi doresc tot ce-mi doresc și mie, adică tot ce-i mai bun pe lume. A fost o etapă din viața mea, dar atunci când pun punct, eu știu doar să mă focusez pe viitor.
„Nu mă plâng de nimic”
Vin sărbătorile, vreau să fiu mereu înconjurată de oameni buni și energie pozitivă și tot ce a fost rău în 2022, vreau să las în urmă. E foarte important ca atunci când încheiem un capitol din viața noastră, să știm să ne dăm restart, pentru a avea puterea de a-l începe pe următorul.
Nu sunt genul de om care să se plângă, așa că nu mă plâng de nimic. Nu m-am plâns în momentele dificile din viața mea, de ce m-aș plânge acum? Pisicile mele sunt terapia mea. Cu ajutorul lor am descoperit dragostea adevărată și mă bucur că Dumnezeu mi-a implantat în suflet această iubire pentru animalele. Noi, oamenii, am putea să învățăm multe de la animale, dacă am vrea. Cum ar fi iubirea necondiționată și sinceritatea, căci numai un animal te poate iubi sincer, indiferent că ești frumos sau urât, bogat sau sărac, cunoscut sau nimeni în drum”, a mai spus Cerasela, fosta concurentă de la „Insula Iubirii”, în exclusivitate.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!