Filmul românesc care a ajuns pe locul 1 în topul Netflix. Comedia-horror a avut succes și în box office-ul din România, cu încasări de 7.2 milioane de lei în prima săptămână

3 septembrie 2024 17:18   PrimeTime

Vrei să vezi o comedie bună, dar și ceva horror într-o singură producție? Click! vine cu o recomandare tocmai bună! Acest film românesc este în prezent pe locul 1 în topul celor mai vizionate pelicule de pe platforma de streaming Netflix. De asemenea, s-a aflat în top 3 în box office-ul românesc pentru trei săptămâni consecutive, iar în prima săptămână de la lansare a avut încasări de 7.2 milioane de lei.

Filmul care ocupă în prezent primul loc în topul celor mai vizionate producții de pe platforma de streaming Netflix este „Buzz House”. Această peliculă este prima comedie horror autohtonă din România și a adus un profit de 7.2 milioane de lei (echivalent a 1.5 milioane de dolari) la box office-ul românesc în prima săptămână de la lansare.

Succesul de la box office al filmului „Buzz House” s-a datorat distribuției sale celebre, printre care vloggerii Selly (Andrei Șelaru) și Costi Max, cât și a strategiei de marketing din social media. Producția, scrisă de Radu Alexandru și produsă de Matei Dima (cunoscut și ca Bromania) și Ștefan Lucian, și regizată de Florin Babay, este cel de-al zecelea proiect al casei de producție Vidra Productions, cunoscută pentru filmele sale comerciale pe care le realizează.

„Buzz House” poate fi urmărit pe platforma Netflix

Producția cinematografică a avut premiera de gală pe 22 aprilie, iar o zi mai târziu avanpremiera. Proiectul a costat un milion de euro, scenariul a fost scris și finalizat în trei săptămâni, pentru pre-producție au fost alocate două săptămâni, iar filmarea efectivă a filmului a avut loc în 21 de zile. Filmul a fost montat și adus la forma finală în doar o lună de la încheierea filmărilor.

Un reality-show competitiv al unui influencer popular devine letal când concurenții își dau seama că sunt blocați într-o casă izolată de la țară cu un criminal deghizat”, este descrierea filmului pe platforma de streaming. Sunt pregătiți să își riște viața pentru prieteni? Pot trece peste rivalități? Va reuși cineva să scape, și dacă da, cum? Dacă te-am făcut curios, poți urmări „Buzz House” pe Netflix.

Mai multe