George Burcea face ravagii printre femei, după rolul lui Lurch din „Wednesday”. E isterie totală pe TikTok!

8 decembrie 2022 12:50   PrimeTime

Este într-o relația cu Viviana Sposub de 2 ani și 4 luni și se iubesc nebunește, la fel ca în prima zi. Dar ce să mai, Georgică al nostru a cucerit inimile tuturor femeilor, mai ales după rolul lui Lurch, avut în producția „Wednesday”. Actorul a devenit un fel de bărbat fatal pentru doamnele și domnișoarele care nu știu ce să mai facă și încotro s-o apuce, ca să afle ce hram poartă.

Rolul lui Lurch din „Wednesday” i-a adus lui George Burcea apreciere din partea milioanelor de femei din întreaga lume. 

George Burcea le-a picat cu tronc femeilor din întreaga lume

Deși Lurch nu e chiar cel mai atrăgător bărbat - îmbrăcat într-un costum ponosit, pe jumătate nevăzător (deducem acest aspect din pricina faptului că Burcea poartă o lentilă colorată albastru-ciel-opac), o freză desprinsă din anii 70 și lipsa totală a șarmului masculin...iată că, totuși, cucerește femei pe bandă rulandă!

Să nu vă gândiți vreo secundă că glumim, că nu este deloc așa...Celebrul actor și-a intrat atât de bine în rol, încât după apariția serialului „Wednesday”, doamne și domnișoare din întreaga lume au început să se întrebe cine este, cu adevărat, în spatele valetului familiei Addams. 

Citește și - S-a aflat! Locurile din România în care s-a filmat pentru serialul „Wednesday”, de pe Netflix

Și mare le-a mai fost uimirea atunci când au descoperit cum arată, în realitate, Lurch al lor! Un bărbat chipeș, înalt, cu barbă, bine făcut, elegant și cu simțul umorului. Și de aici trageți voi concluziile: s-au amorezat și mai tare de George Burcea! Recent, o internaută a postat pe contul său de TikTok un clip video ce conține câteva cadre cu Burcea, în rolul lui Lurch. Mai apoi, spre finalul clipului, apare un super-cadru cu actorul nostru, la costum și papion, din cadrul ceremoniei covorului negru. 

„Dacă v-ați întrebat vreodată cum arată în viața reală...” a scris internauta, în dreptul clipului postat la ea pe profil, cu George Burcea.

Am zice că Viviana Sposub ar avea motive să fie geloasă, asta dacă nu ar fi conștientă de faptul că Georgică are ochi numai pentru ea. Așadar, trebuie să fie doar mândră de bărbatul pe care îl iubește, mai ales după ce acesta a căpătat o asemenea notorietate. 

George Burcea și Viviana Sposub sunt împreună de 2 ani și 4 luni

George Burcea se iubește cu Viviana de 2 ani și 4 luni. Știm sigur asta pentru că el a fost cel care a postat un mesaj în acest sens, pe contul său de Instagram. Relația dintre ei a început la „Ferma” și se pare că lucrurile au luat amploare cu repeziciune. În prezent, locuiesc împreună în București și au planuri mari de viitor: să se căsătorească și să formeze o familie în adevăratul sens al cuvântului.

„Ne sfătuim foarte mult profesional, vorbim ca niște babe scăpate de la pușcărie. Nu am avut în viața mea un astfel de partener, dacă ne lași să vorbim, vorbim 24 de ore din 24.

Relația noastră e oficializată de când am ieșit din Fermă. Pasul următor nu știm când îl vom face. Mai am mici chichițe de rezolvat din trecutul meu. Dar cel mai important e că noi ne iubim”, a spus Burcea, pentru playtech.ro. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Mai multe