Gina Pistol revine în televiziune! Unde va apărea și cu cine o lasă pe Josephine?
Gina Pistol și Smiley se pot declara doi oameni împliniți. De când au devenit părinți, cei doi sunt în culmea fericirii. Din 9 martie 2021, de când micuța lor a venit pe lume, aceasta le-a oferit vedetelor numai motive de bucurie.
Dacă până acum Gina Pistol a acordat tot timpul fiicei sale și a stat în permanență cu micuța, în acest moment, vedeta a revenit la filmări, așadar cei doi tineri părinți au apelat la serviciile unei bone.
Gina Pistol, revine în televiziune! Și-a găsit bonă pentru Josephine
Prezentatoare tv declara în luna noiembrie a anului trecut că nu are ajutor, însă ar avea nevoie în creșterea micuței, fiind atât ea, cât și Smiley foarte ocupați cu diferite campanii. Se pare că planul din toamnă s-a concretizat, iar cei doi au apelat la serviciile unei bone.
Recent, Smiley a vorbit la Măruță despre viața de familie, dar a oferit și informații despre cum se înțelege cu bona. Cântărețul, însă, a fost discret cu privire la dezvăluirea identității acesteia. De altfel, vedeta revine în televiziune, tot la Antena 1, unde deja a început activitatea de prezentatoare. Rămâne de văzut ce show i se va da pe mână frumoasei vedete.
„Gina se pregătește de filmări. Avem un pic de treabă acuma. Avem o bonă, cu care ne înțelegem foarte bine, care vine în timpul zilei, și dacă e nevoie mama, mama Ginei. Și, oricum, cred că o să stau și eu mai mult pe acasă, că n-aș vrea să fim amândoi plecați în același timp.”, a spus artistul în emisiunea lui Cătălin Măruță de la Pro TV.
Gina și Smiley, viață diferită de când s-a născut Josephine
Smiley a recunoscut că viața lor s-a schimbat de când Josephine s-a născut, iar cei doi părinți sunt bucuroși că fetița e sănătoasă și cuminte. El a declarat că relația cu bona este una bună, se înțeleg bine și a mai dezvăluit faptul că și mama Ginei Pistol îi ajută cu micuța, atunci când este necesar, semn că relațiile dintre aceștia sunt bune.
În cadrul aceleiași emisiuni, cântărețul a povestit și despre prima vacanță pe care au petrecut-o împreună. Smiley a declarat că este greu, dar frumos, să pleci cu un copil în avion, mai ales când sunt zboruri lungi, iar cei mici își pierd răbdarea. De asemenea, vedeta este mulțumită că are un copil cuminte și înțelegător și abia așteaptă următoarea vacanță.
Gina Pistol și Smiley au o relație de câțiva ani, chiar dacă la început cei doi si-au ascuns dragostea și au preferat să își țină relația departe de ochii celor curioși.
„Suntem foarte bucuroși că avem un copil sănătos, cuminte. E superbă, n-am ce să vă zic. Doarme noaptea. Acum, în ultima perioadă, e mai agitată, că i-au crescut dințișorii de jos și acum îi crește și al doilea dinte de sus. Am fost în vacanță toată familia. E greu, dar ea chiar a fost super cuminte, față de ce am experimentat eu în zborurile astea lungi cu alți copii. Cel mai greu e că își pierd răbdarea, după 4-5 ore, normal. E un copil foarte activ și dacă stai cu ea și te joci cu ea, nu ai nicio problemă. În momentul în care o lași să se plictisească, începe”, a mai spus Smiley.
Puteți urmări știrile Click! și pe Google News!