Irina Ursu trăiește o frumoasă poveste de dragoste. Ce profesie are bărbatul din viața sa: „Suntem diferiți”
La pupitrul Observatorului de weekend, de la Antena 1, este sobră și sexy, iar unii sunt de părere că sticla o „înăsprește”. De multe ori ne-am întrebat ce se ascunde în spatele Irinei Ursu, dincolo de pupitrul știrilor. Am descoperit, recent, la un eveniment monden, o Irina Ursu altfel, foarte relaxată, fiind o adevărată plăcere să stai să vorbești cu ea.
Click!: Ce faci Irina, nu prea ieși la petrecerile modene?
Irina Ursu: Foarte bine. Mă bucur de revederea cu unii dintre foștii colegi, prieteni, apropiați. Recunosc că sunt destul de selectivă, nu merg chiar la toate petrecerile. Deși, uneori, mi-ar plăcea să mai ies, dar prefer să păstrez un echilibru, să simt plăcerea de a ieși. Să nu devină ca o rutină, o obligație și nu neapărat din plăcere.
E mai bine la pupitrul știrilor sau „pe teren"?
Cred că nu se poate face comparație între una și alta, pentru că fiecare meserie are satisfacția ei. Pe teren, reușești să ai acces la poveștile unor oameni pe care poate nu le ai în momentul în care ești doar în fața prompterului și le redai, pur și simplu. Sunt niște satisfacții uriașe, pe care le obții și din munca de teren, și din munca la pupitru, asta pentru că sunt două meserii cu două răspunderi uriașe. Când ești pe teren, trebuie să fii concentrat și să obții cea mai bună poveste de la omul pe care îl ai în fața ta. S-ar putea să ai doar o șansă! Când ești la pupitru, trebuie să livrezi acea poveste cu cea mai mare energie pe care o ai, astfel încât publicul să o perceapă așa cum trebuie, la adevărata ei valoare. În spate, este munca unei echipe, care, practic, își dorește ce e mai bun din materialul pe care l-a făcut.
Care este cea mai frumoasă știre sau poveste despre tine, despre Irina Ursu?
Cea mai frumoasă poveste despre Irina Ursu este că reușește să-și trăiască visul pe care îl are de când era copil, și asta pentru că a venit, cumva, după mulți ani de muncă, foarte mulți ani de sacrificii, foarte mulți ani în care m-am întrebat dacă merită sau nu efortul. Foarte mulți ani în care am fost extrem de epuizată și m-am întrebat: „Oare o să mai ajung să-mi trăiesc visul pe care l-am avut de când eram mică?". Și, acum, iată că toată munca aia s-a concretizat și mi-aduce multă satisfacție.
Care era visul acela? Să devii prezentatoare de știri?
Da, este ceea ce-mi doream, de când eram mică. Asta pentru că, nu știu, dacă o iau de la grădiniță până la adolescență și liceu ș.a.m.d., tot timpul mi-a plăcut să fiu în fața oamenilor, să mă exprim, să vorbesc, să transmit din energia pe care o am.
Ți s-a spus vreodată că ești mai frumoasă în realitate decât la televizor? La televizor ești sobră.
Da, mi s-a spus asta des, că, într-un fel, „sticla" mă înăspreşte și, poate că, în realitate, sunt mult mai caldă. Acum, depinde. Ideea e că știrile, față de programele de divertisment, impun o anumită rigoare. Poate că eu a trebuit să port această mască a sobrietății mai devreme de vârstă pe care o am.
Câți ani ai?
29. Fac meseria asta de foarte mulți ani și, atunci, poate că, într-un fel, sunt mai sobră pentru vârsta mea. Nu știu, e ceva ce-am auzit mai des.
Ce altceva mai faci, în timpul liber?
În timpul liber, fac sport. Am făcut sport de când eram mică. Am jucat handbal nouă ani de zile. Și aici e o poveste interesantă, pentru că, la un moment dat, a trebuit să aleg între handbal și școală sau o meserie „ca lumea", cum spune toată lumea. Și, atunci, a trebuit să fac această alegere și am renunțat la handbal. Așa că, sportul, este parte din viața mea. Îmi place să citesc destul de mult. Sigur că urmăresc știrile, dar asta e parte din meseria unui jurnalist, să citească știri. Ascult podcast-uri, ascult muzică, îmi place să mă plimb.
Ești îndrăgostită?
Sunt îndrăgostită.
Tot de știri? De un știrist sau...?
Nu este un știrist, este dintr-un alt domeniu, din domeniul medical. Suntem diferiți ca profesie, dar sunt foarte multe lucruri care ne leagă, în viața de zi cu zi, ca stil de viață și așteptări, preocupări, valori și toate cele.