Maria Dragomiroiu, copilărie în sărăcie și lipsuri: „Eram 3 frați și 2 părinți. Acolo dormeam, acolo mâncam”

26 noiembrie 2023 9:49   PrimeTime

Este una dintre cele mai iubite interprete de muzică populară din România, dar până și Maria Dragomiroiu, în vârstă de 68 de ani, a avut o copilărie grea. În cadrul podcast-ului moderat de Adrian Enache, artista a făcut dezvăluiri mai puțin știute din trecutul său.  

Maria Dragomiroiu, în vârstă de 68 de ani, este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică populară și a cucerit simpatia multor români cu felul său carismatic. Deși are o carieră de succes, puțini sunt cei care știu că artista a avut o copilărie grea. Cântăreața a făcut mărturisiri în cadrul podcast-ului moderat de Adrian Enache despre perioada în care locuia împreună cu frații și părinții ei, într-o cameră de 9 metri pătrați, și aveau multe lipsuri.

„Eram mică, eram la țară cu porcii și cu vitele pe deal. Nu aveam televizor. Mâncam dude cu porcii. Mergeam cu porcii la dude, pe marginea drumului, mă urcam în dud și îl scuturam. Eu așa am început să prind drag de cântecul popular, ascultând la radio, care stătea în camera noastră mare de 9 m pătrați, unde încăpeau două paturi și o măsuță mică.Eram 3 frați și 2 părinți care dormeam acolo. Acolo dormeam, acolo mâncam, acolo depănam povești la lumina lămpii”, a mărturisit Maria Dragomiroiu.

Maria Dragomiroiu: „Nu-mi doresc să fac altceva decât să cânt”

De asemenea, vorbind despre începutul carierei sale, artista a povestit cum a fost debutul său: „Acesta a fost cel mai important, Floarea din grădină. Am câștigat și am câștigat cu nota 10. Am fost foarte fericită și mi-am dat seama că ăsta este drumul meu, că nu-mi doresc să fac altceva decât să cânt. În primul rând, pentru bucuria sufletului meu și această bucurie să o împart cu oamenii. Oamenii m-au primit cu atâta bucurie, atâta plăcere și mi-au dat încredere în mine. Câte un pas, câte un pas, câte o cărămidă, câte un om, o întâlnire, așa am ajuns până aici. Nu a fost ușor”, a mai adăugat Maria Dragomiroiu.

Mai multe