Maurice Munteanu, scos din minți de una dintre concurentele de la „Bravo, ai stil!”: „Mi-e rău de nervi!”

27 aprilie 2023 19:14   PrimeTime

Încă o dată, în cel de-al 8-lea sezon al emisiunii „Bravo, ai stil”, ce a debutat la începutul lunii, pe Kanal D2, o altă concurentă a fost umilită de juratul Maurice Mauteanu (45 de ani). Este vorba de Sorina Badea (23 de ani), din Ploiești. Absolventă a Facultății de Arte Plastice din cadrul Universității de Arte București (UNArte), concurenta a reușit să îl scoată din sărite pe jurat. Totul a plecat de la o întrebare de cultură generală.

În cadrul ediției de astăzi, în emisiunea „Bravo, ai stil”, fetele au avut parte de un quiz. Însă, micul joc le-a prins pe concurente nepregătite! Iar, cel care a fost scos din sărite dintre jurați, a fost nimeni altul decât Maurice Munteanu (45 de ani), care a ținut să precizeze că unele „habar nu au ABC-ul și noțiunile de bază”.

Sorina l-a scos din sărite pe Maurice Munteanu

Printre cele vizate a fost Sorina (23 de ani). După ce nu a știut să răspundă la anumite întrebări, pe care prezentatoarea Ilinca Vandici (36 de ani) le-a adresat fetelor, precum „Cine a popularizat conceptul «Little Black Dress»”, „Cum este caracterizat stilul «RETRO»” și „Ce înseamnă termenul «PRET-A-PORTER»”, Sorina a refuzat la un moment dat să mai scrie un răspuns pe tăblițele primite, doar pentru „a nu scrie un răspuns greșit”.

La sfârșitul jocului, Maurice nu a trecut cu vederea slabele noțiuni de bază ale concurentei și a ținut să o ia la rost, adresându-i o simplă întrebare. „Sorina, de ce casă de modă, care a prezentat styling-uri 1 la 1 cu ce porți tu acum, este inspirată ținuta ta?”.

Concurenta a încercat să se apere în fața juratului, susținând că pentru outfit-ul pe care îl poartă, ea s-a inspirat de pe Pinterest. Cea care i-a dat răspunsul corect lui Maurice, a fost Milena. Așa că, revoltat, el a ținut să le mai pună încă o întrebare fetelor, având-o în vizor tot pe Sorina.

„Mulțumesc fetelor. Vreau să încheiem Ilinca, cu o ultimă întrebare. Vreau să încheiem rotund acest mini test cu o întrebare, nu că banală, ci banalisimă. Cine este designerul casei de modă „Saint Laurent” la ora actuală? Cine știe să ridice mâna. Sorina?”.

Maurice: „Mi-e rău de nervi”

Din nou, cea care i-a oferit răspunsul a fost Milena. „Bravo dragă. Băi, eu aș intra sub masă. Ilinca, îți spun foarte sincer că mie mi s-a făcut rău. Mi-e rău în acest moment! Fizic, mi-e rău de nervi”, a ținut să mai spună Maurice Munteanu.

După întâmplare, cu ochii în lacrimi, Sorina i-a spus Ilincăi Vandici că nu se mai simte fericită în emisiune, că nu este făcută pentru a fi concurentă acolo și că își dorește din ce în ce mai mult să iasă din competiție. De asemenea, ea i-a îndemnat și pe cei de acasă să nu o mai voteze.

Sorina Badea are 23 de ani, este din Ploiești, a absolvit Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității de Arte București (UNArte) și una dintre cele 10 concurente din cadrul emisiunii „Bravo, ai stil”. Ea se consideră o fată ambițioasă, sinceră, competitivă și își își caracterizează stilul vestimentar ca unul îndrăzneț, bine conturat.

   Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!          

Mai multe