#Asia Express

Moment uluitor la Asia Express 2024: „Vreau să divorțez de ea!” Telenovela în care au fost implicați doi concurenți

5 noiembrie 2024 7:36   PrimeTime

Oana Paraschiv și Mihai Găinușă au avut parte de o experiență neașteptată în timpul filmărilor pentru semifinala Asia Express 2024. Cei doi au găsit un șofer care să îi ducă la destinație, însă ceea ce au descoperit pe parcursul drumului a fost o adevărată telenovelă. 

Oana Paraschiv și Mihai Găinușă, întâmplare nefirească la Asia Express 2024

Mihai Găinușă și Oana Paraschiv au dat de un șofer a cărei poveste de viață este desprinsă din telenovele. În timp ce bărbatul îi conducea pe cei doi către destinația lor, acesta purta o discuție aprinsă la telefon. S-a lăsat cu lacrimi și țipete, iar el i-a anunțat pe semifinaliști că nu îi mai poate ajuta, pentru că se confruntă cu o problemă nefirească. Ei bine, indonezianul tocmai primise o veste cutremurătoare: soția îl înșela pentru a treia oară.

ȘOFER: „Nu cred că pot să vă duc până la destinație, pentru că am niște probleme. Sunt într-un impas și trebuie să iau o decizie. Soția mea mă înșeală”

OANA PARASCHIV: „Și cum ai aflat?”

ȘOFER: „Din poze. Și mi-au spus și prietenii. Prietenul prietenului meu este șoferul soției mele. M-a înșelat de trei ori până acum”

OANA PARASCHIV: „De trei ori? Omule, ești prea bun pentru ea”

ȘOFER: ”M-am săturat mereu să fiu eu omul bun. Am obosit! Vreau să fiu omul rău! Vreau să divorțez de ea!”

„Mi-a frânt inima omul acesta”

În cadrul testimonialelor, Oana Paraschiv a declarat că i-a părut rău de situația bărbatului, mai ales că l-a văzut îndurerat de cele întâmplate.

„Era terminat, plângea. (…) Ea urla la telefon. Nenorocita! Mi-a frânt inima omul acesta. Atâta durere ce avea și o situație atât de complicată. (…) Problemele la el abia acum începeau. Au venit așa, nu știa cum să le facă față și de acum trebuia să le și rezolve”, a mărturisit Oana Paraschiv la Asia Express 2024.

Pe de altă parte, Mihai Găinușă nu s-a lăsat copleșit de „telenovelă”, ci s-a concentrat mai mult pe faptul că trebuia să ajungă primul la destinație. El a privit partea plină a paharului și s-a bucurat de faptul că a reușit să ajungă la steag.

„Pe de altă parte mie îmi părea bine că e o telenovelă la mijloc, pentru că mă gândeam că sfârșitul o să fie cât mai departe și o să ne ducă totuși până la destinație. (…) Partea bună din toată această poveste este că am ajuns la steag”, a declarat Mihai Găinușă.

Mai multe