Motivul pentru care Adda a ajuns la cuțite cu CRBL: „A vrut să-mi dea el mie peste nas”. Ce s-a petrecut între cei doi
Adda a fost invitată în podcastul lui Teo Trandafir, acolo unde, printre altele, a vorbit și despre relația ei cu CRBL. Artista a dezvăluit adevăratul motiv pentru care cei doi au întrerupt orice colaborare.
De ce s-au certat Adda si CRBL
În urmă cu ceva timp, între Adda și CRBL s-a iscat un scandal la care nimeni nu s-ar fi așteptat. Cântăreața susține că, la un moment dat, când au colaborat pentru o piesă, solistul ar fi umilit-o, motiv pentru care au decis să rupă orice legătură.
„Eu trebuia să cânt un refren, nu era ceva complicat. Și el s-a supărat pe mine că de ce așa… și m-a scos. Deci eu eram la Forza Zu cu momentul meu și după care, el m-a scos. Am aflat atunci, în ziua aia că eu nu mai intru pe scenă. Și a pus o poză cu mine, dar eu eram lângă scenă. Mi-a zis “Nu mai urci pe scenă, că nu mai vreau eu.” A fost o chestie, a vrut să îmi dea el mie peste nas atunci. Am suferit tare, pentru că eram la început (…) Plus că și eu am compus la piesele respective și te doare, ca artist la început de drum, care ai nevoie de expunere. Să fii dat așa la oparte…”, a povestit Adda în podcast la Teo Trandafir.
„Am simțit că îmi pică cerul în cap”
În urmă cu doi ani, exact când a avut loc conflictul între cei doi artiști, Adda a explicat totul cu lux de amănunte.
„M-a sunat CRBL și mi-a spus că nu este posibil să am eu două momente (n.r. într-o emisiune). Să mă întorc acasă, căci altfel va face scandal. Așa că m-am întors plângând, dar asta nu avea să fie tot.
La Forza ZU, când mă pregăteam să întru pe scenă din nou, am dat nas în nas cu CRBL. Mi-a spus că nu voi urca pe scenă cu el, pentru că nu am fost la toate repetițiile.
Mi-a spus că mi-a lăsat vocea pe piesă și în momentul în care va intra refrenul o să apară o poză cu mine, deci nu mai era nevoie să urc. Am simțit că îmi pică cerul în cap, îmi venea să-l bat, să urc pe scenă și să-l arunc în mulțime”, a povestit Adda, potrivit spynews.
După ceva timp, CRBL i-a trimis un mesaj colegei sale de breaslă, prin care și-a cerut scuze.
„Nu a spus nimic trei ani, apoi m-am trezit cu un mesaj de la el în care și-a cerut scuze pentru tot”, a mai spus Adda cu câțiva ani în urmă.