Motivul pentru care Bendeac a plecat de la iUmor. Click! a aflat adevărul! Totul a pornit de la o glumă...
Lumea a fost în șoc când Mihai Bendeac a plecat din juriul emisiunii "iUmor", de la Antena 1. Se pare că actorul avea un conflict mai vechi cu postul respectiv și aștepta să i se încheie contractul ca să poată pleca spre alte proiecte, fără să se mai uite înapoi.
Inițial s-a zvonit că Mihai ar fi avut probleme cu Cheloo și că ar fi plecat de la masa juriului "iUmor" din cauza acestuia. Surse din interiorul postului tv ne-au dezvăluit însă că motivul a fost, de fapt, altul. Chiar dacă vedetele Antena 1 și-au dat acordul să fie filmate în pauzele dintre emisiuni, în culise, Mihai Bendeac (40 de ani) nu a putut trece peste un episod cu care nu a fost de acord.
A făcut o glumă la adresa lui Mugur Mihăiescu
Se pare că într-o astfel de pauză, în timp ce se afla în cabine cu ceilalți colegi, actorul ar fi început să vorbească și să facă ceva glume despre unul din oamenii care au făcut istorie în televiziune și anume Mugur Mihăescu.
Din păcate, lui Bendeac nu i-a căzut bine această filmare, mai ales că era cu spatele și nu a văzut că acolo era o echipa care îi înregistra toate vorbele.
"Atunci când și-a dat seama că a fost filmat i-a rugat frumos pe cei din echipa de filmare să nu dea acel material video pe post pentru că dacă o vor face atunci el nu va mai veni la muncă. Din păcate, acest lucru s-ar fi întâmplat și de a două zi actorul nu a mai venit la Antena 1 la filmările emisiunii și și-a trimis avocații să rezolve clauzele contractuale", ne-au mărturisit surse apropiate echipei de filmare. Actorul mai avea un conflict mai vechi cu postul respectiv și aștepta că se termine contractul și să plece de la Antena 1 la Pro TV.
Ce urmează pentru Mihai Bendeac?
Va fi greu pentru actorul de la Teatrul de Comedie să apară la o altă televiziune, căci trebuie să treacă câteva luni, așa cum este stipulat în contractul fiecărui vedete, o perioada de "curățare" de imagine. Mihai Bendeac își dorește să filmeze pentru două pelicule pentru marele ecrane una dintre ele fiind un fel de continuare pentru "Băieți de oraș".
În afara acestor filme, Bendeac își continuă reprezentațiile cu piesele de teatru în care joacă și vrea să scrie o a două carte pe care o va scoate tot cu editura Bookzone. Momentan totul este în faza de discuții și se așteaptă definitivarea lor, însă având mai mult timp de când a plecat din televiziune, sigur se va apuca din nou de scris pentru un nou volum.