#Insula iubirii

Robert Braia și Bianca Mitroi continuă scandalul, chiar și după ce au părăsit „Insula Iubirii”. Ce s-a întâmplat între cei doi: „Sun la poliție”

30 iulie 2024 19:42

Bianca Mitroi și Robert Braia continuă seria de scandaluri, chiar și după ce au fost eliminați de la „Insula Iubirii”. Cei doi și-au adresat cuvinte grele după ce s-au despărțit. Cu ocazia unei întâlniri, foștii concurenți au fost din nou protagoniștii unui conflict de proporții. 

Bianca Mitroi și Robert Braia / Foto: arhivă

Bianca Mitroi și Robert Braia, scandal în toiul nopții

Bianca Mitroi și Robert Braia au părăsit competiția de la Antena 1, însă au rămas în atenția publicului. Cei doi s-au reîntâlnit la Craiova, în toiul nopții și au iscat un scandal teribil. Încă de la prima ediție a emisiunii, cei doi s-au remarcat prin câteva conflicte și au dovedit că aveau deja probleme de cuplu nerezolvate.

În final, după ce au părăsit Thailanda, aceștia s-au mutat cu scandalul pe rețelele de socializare. După ce a fost acuzat de partenera sa că i-ar fi aruncat pisicile de la balcon, Robert Braia a ținut să își apere imaginea și a postat un filmuleț în timp ce fosta lui iubită îi vandalizează mașina cu o cărămidă. Însă, asta nu e tot. 

Fostul concurent a șocat publicul cu o altă filmare, în care o surprinde pe Bianca în timp ce îi face o vizită, în mijlocul nopții, la Craiova, pentru a-și strânge lucrurile rămase acolo unde au locuit împreună. Întâlnirea celor doi a fost extrem de tensionată, iar tânăra a fost rugată de mai multe ori să părăsească locuința. Mai mult, fostul iubit a amenințat-o că va chema poliția.

Robert Braia: „Ia să vedem cine a venit la mine la ușă. Ooo, Bianca. Lucrurile ei sunt deja afară, uitați, asta a avut la mine”

Bianca Mitroi: „Robert, sunt niște lucruri dintre noi. Sunt niște lucruri private”

Robert Braia: „Nu mai vreau să am nicio legătură cu tine. Te rog frumos să părăsești apartamentul”

Bianca Mitroi: „Nu ai cum să faci publică viața noastră”

Robert Braia: „Te rog să părăsești apartamentul. Este ora 1 noaptea, nu mai doresc să ne certăm, o să sun la Poliție”    

Robert Braia și Bianca Mitroi s-au despărțit înainte de a părăsi competiția

La ultima ceremonie a focului, cuplul controversat a refuzat să își ia rămas bun și nici măcar nu și-au dorit să se privească în ochi. Totuși, în cele din urmă, aceștia și-au deschis sufletul și și-au exprimat sentimentele pe care le au unul față de celălalt.

„Nu o mai recunoșteam sincer. Clar, ne vedem pentru ultima dată aici. In imagini mi-am dat seama că Bianca este o persoană care, indiferent cât de mult am ținut unul la altul, că am împărțit un pat, o masă, indiferent de tot lucrurile astea, ea a acceptat ca eu să primesc tot felul de jigniri. După ce am primit acele jigniri de la o ispită, ea și-a pus capul pe umărul lui. Ea nu a venit aici să își arate iubirea față de mine, ci să își exprime nemulțumirea”, a spus Robert Braia, potrivit Viva.

Pe de altă parte, Bianca Mitroi a declarat că în puținul timp pe care l-a petrecut la „Insula Iubirii”,  a realizat ce fel de om este Robert, motiv pentru care nu își mai dorește o relație cu el.

„Nu îmi doresc să-l mai privesc niciodată în ochi. Mi-am dat seama în tot acest timp ce fel de om este și pentru mine nu mai există. O să vreau să te privesc și să te uiți în ochii mei pentru ultima dată. Vreau să-ți spun tot ceea ce am de spus”, a mărturisit fosta concurentă.

Mai multe