Scărlătescu și Doina Teodoru, schimb de replici acide la America Express. Ce cuvinte dure și-au aruncat
În ediția luni seară a provocării America Express, cuplul Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru au întâmpinat noi misiuni. Cei doi au pornit în cursă de pe ultimul loc, iar tensiunile au apărut la scurt timp, în momentul în care se aflau în mașina unui localnic.
Neințelegerile dintre ei au apărut la puțin timp după ce au plecat în cursă, Cătălin Scărlătescu fiind deranjat de faptul că iubita lui i-a scris Irinei Fodor, în încercarea de a câștiga mai mult timp.
Tensiuni între Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru
În ediția America Express de luni seară, Cătălin Scărlătescu a răbufnit! Acesta a fost deranjat de atitudinea iubitei sale, lucru pe care nu l-a ținut ascuns. Iată schimbul de replici dintre cei doi.
„Gândindu-mă că am plecat pe ultimul loc, am zis să facem cumva să câștigăm un pic de timp, așa că i-am scris Irinei. Adică, dacă avem răspunsurile la toate întrebările nu mai avem de ce să facem asta”, a explicat Doina Teodoru.
La rândul lui, Cătălin Scărlătescu a încercat să o liniștească pe aceasta, explicându-i ce au de făcut.
„Păi trebuie să găsești omul acolo, trebuie să faci poză la ID-ul lui”, a adăugat Cătălin Scărlătescu.
Doina Teodoru a fost mânată de dorința de a câștiga timp, explicându-i iubitului ei faptul că au fost ultimii care au pornit în cursă.
„Da, asta, atât. Dar, în rest, să mergem prin oraș, să aflam răspunsuri, asta vreau să știu, pentru că putem salva timp (...) Nu am mai avea nevoie de ghid, din moment ce am rezolvat întrebările și nu știam de ce trebuie să mai mergem să facem proba”, a mai spus aceasta.
Într-un final, stresat de întreaga situație, i-a cerut Doinei Teodoru să înceteze să-i mai scrie Irinei Fodor, mai ales că resimțea puternic stresul și tensiunea care era.
„Gata, nu mai scrie nimic, nu mă mai stresa”, a mai spus Scărlătescu.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!