#Survivor România

Survivor România 2022: Melina, sfaturi de aur pentru concurenţii din junglă

21 ianuarie 2022 19:45   PrimeTime

Odată cu începutul noului sezon al reality-showului «Survivor - România» de la Pro TV, au început şi comentariile foştilor concurenţi din sezoanele trecute. Ne-am gândit să vedem ce mai face Mellina, cea mai comentată apariţie a sezonului trecut şi cum a ajuns în tabăra Războinicilor.

Noul sezon al reality-showului «Survivor România» a scos în faţă noi conflicte, vedete nefardate şi problemele pe care le au în taberele din junglă. Click! a stat de vorbă cu Mellina - Mădălina Dumitru (35 de ani) care ne-a povestit ce face după «Survivor» şi «Bravo, ai stil! Celebrities». 

«Mă uit la noul sezon «Survivor», la Pro TV, avem un grup pe telefon Războinicii unde comentăm. Îmi place ce văd şi încercăm să ne găsim sosiile din noul sezon. Îmi place că ai noştrii Războinici câştigă, suntem mândrii de ei că sunt mai buni ca Faimoşii.

Cum am ajuns eu la ei în echipă? Pe mine nu m-a sunat nimeni să mă duc la acest show de televiziune, eu m-am înscris, am aplicat ca orice alt om normal şi de acolo m-au luat. Era bine să aibă şi o cântăreaţă la Războinici», spune Mellina. 

«A fost o muncă titanică»

Ce sfat le-ar da fetelor din competiţie? «Eu am slăbit şi apoi m-am îngrăşat 7 kilograme. Nu prea ai ce sfaturi să le dai pentru că dezechilibrul hormonal de care suferi acolo nu este controlat de tine. Pentru că nu e că şi când poţi să obţii condiţii speciale bune de stat în junglă. Tu nu eşti în nişte condiţii excepţionale. Dacă stai foarte mult acolo asta se va întâmpla. Prima oară slăbeşti foarte mult şi apoi te îngraşi. Am văzut şi ce bronzaţi erau, cât stai la joc, o oră, două, imediat te prinde soarele şi trebuie să te protejezi. Venit de la frig la soare, imediat te arzi. Nu am niciun favorit, nu mi-a atras nimeni atenţia», spune solista. „

A fost o muncă titanică, care mi-a plăcut la nebunie, a fost o experienţă total diferită faţă de toate experienţele avute pînă acum. Atmosfera de acolo, poate că uneori la tv se vede altfel, că suntem numai pe contre, este una frumoasă. În ciuda a ceea ce se vede la tv, noi ne simţeam foarte bine acolo şi ne înţelegeam. Lucrurile s-au spus cu respect. Singurele de care m-am apropiat au fost Amna şi Adina”, spune ea. 

Cu ce se ocupă acum

Mellina s-a pus pe treabă după ce a plecat de la «Bravo ai stil, Celebrities». «Redeschidem porţile şcolii de voce şi a studioului, alături de Maria Sepovenco. După doi ani de zile ne apucăm de treabă. Avem cursanţi, aceiaşi care veneau de la început, s-a mai făcut online. Printre ei sunt şi copii din trupa 6Teen, care se pregătesc de o nouă lansare. Pregătesc şi o piesă nouă desigur, fac piese şi pentru alţi artişti, practic mă apuc din nou de compus după ce m-am eliberat de la emisiunea de la Kanal D. Am mai mult timp de muzică, de compus. O să mă ocup de partea de înregistrat coveruri, de compus, elevii după ce învaţă să cânte, îşi inregistrează o piesă, cam aşa merg la noi lucrurile. Maria se ocupă de voce şi eu să le înregistrez piese», ne-a mărturisit Mellina.      

Mai multe