Tânăra de la Vocea României care a emoționat o țară întreagă! A fost abuzată de doi bărbați când avea 17 ani

9 septembrie 2023 7:54   PrimeTime
Ultima actualizare:

Maria Guci este tânăra în vârstă de 29 de ani care în timpul zilei lucrează la un salon, iar în momentele de relaxare își pune în valoare vocația de artist, cântând la nunți și petreceri. Vineri seara, 8 septembrie, aceasta și-a făcut apariția la concursul „Vocea României”, unde a venit cu determinare pentru a impresiona jurații cu abilitățile sale vocale.

În tinerețe, Maria Guci a fost abuzată

Originară din Republica Moldova, Maria Guci poartă în spate o poveste de viață tulburătoare. La 17 ani, a fost abuzată de doi bărbați care au urmărit-o până acasă și i-au pus cuțitul la gât, cerându-i să nu țipe.

Toată tragedia prin care a trecut a făcut-o să își dorească să își ia viața, însă a găsit puterea interioară pentru a depăși momentul, cu ajutorul muzicii, a precizat tânăra înainte să urce pe scena de la Vocea României

Maria a întors 3 scaune la „Vocea României”

Pe scena „Vocea României”, Maria a dat tot ce a avut mai bun și a reușit să întoarcă 3 din cele 4 scaune ale antrenorilor: Smiley, Irina Rimes și echipa Theo Rose și Horia Brenciu. „Maria, ești fantastică! Ai o voce extraordinară! Mă așteptam să se spargă vreun reflector pe aici. Mă bucur că am ocazia să mă lupt pentru tine”a spus Smiley.

Ce au declarat antrenorii

Cânt la restaurante, la nunți. Și ... la duș. Dacă e posibil, da. Vreau să câștig „Vocea României", a declarat Maria Guci. „Dacă vii în echipa mea și a lui Theo tu o să ai cele mai bune sfaturi", a spus Horia Brenciu. „Și cred că cel mai important de spus aici este că eu am început cântând la nunți", a adăugat Theo Rose. 

Maria, eu caut aici „Vocea României". Caut voci cu care să pot să lucrez, pot să colaborez", a spus Smiley. 

„Maria, cred că e important uneori să facem niște alegeri pe care ne surprindă și pe noi. Eu am riscat mult, iar de fiecare dată asta a fost varianta câștigătoare", a spus Theo Rose.

După ce antrenorii s-au confruntat în argumente pentru a o convinge pe Maria să aleagă echipa potrivită, aceasta a decis să meargă mai departe cu Smiley.

Mai multe