VIDEO Minodora, adevărul despre despărțirea de Cătălin Arabu: «Am suferit când s-a căsătorit»

25 aprilie 2022 17:49   PrimeTime
Ultima actualizare:

Minodora (44 de ani) a fost ca o carte deschisă în podcastul "În Oglindă", realizat de Mihai Ghiță, și difuzat pe Youtube. A vorbit despre neajunsuri, despre copilărie, despre absența tatălui, dar și despre ralațiile ei amoroase. Minodora are acum o căsnicie fericită, dar a recunoscut că a suferit din dragoste, mai ales după ce a fost înșelată.

Minodora și soțul ei, Liviu, s-au căsătorit în 2009 și au avut o nuntă de vis. Tot în același an a venit pe lume și fiul lor, Marco. Însă până în acel moment, viața sentimentală a solistei era legată de numele unui coleg de breaslă, și anume Cătălin Arabu, cu care Minodora a avut o relație vreme de 5 ani. S-au despărțit, deși erau logodiți, iar acum solista a spus și care au fost motivele acelei rupturi. În dialog cu realizatorul Mihai Ghiță, artista a recunoscut că a fost înșelată și că a suferit mult după despărțire.

Mihai Ghiță: Ai fost cunoscută și singură, dar și alături de un coleg de scenă. Ați cunoscut împreună succesul. Este vorba despre Cătălin Arabu. Ce s-a întâmplat cu acea relație? A fost una pentru scenă? Ai fost fericită și în rest, alături de el?

Minodora: Da, a fost o relație frumoasă, nepotrivire de caracter, efectiv. Dacă ideile nu coincid, nu putem conviețui. Dacă după o perioadă de timp nu vezi viața în același fel, nu e ok

Poți să fii specifică? Unde v-ați blocat?

Ne blocam la prea mult. De exemplu, prea multă prietenie cu cutare și cu cutare și cu cutare. Eu sunt omul măsurii și merg pe următoarea idee: în viață trebuie să ai o limită. În orice. Iar el nu prea avea măsură. Și existau disensiuni, discuții

Te-a înșelat?

Ulterior am aflat că da. Foarte bravo lui și toată aprecierea mea, onest spun treaba asta, pentru că nu am simțit niciodată. Să știi că el pe mine m-a ocrotit, m-a răsfățat foarte tare și nu mi-a lipsit nimic. Fix așa este și soțul meu.

Dar ai suferit, ca femeie vorbesc, că după ce ai stat 5 ani de zile cu un bărbat, fix la un an s-a căsătorit? 

Am suferit și când ne-am despărțit, mi-a fost greu și când s-a căsătorit. Au fost 5 ani de zile petrecuți împreună, zi de zi. Dacă ai un animal de companie te obișnuiești cu el, dar cu un suflet de om. Noi eram ca și căsătoriți, am fost logodiți.

Te-a cerut vreodată în căsătorie?

Da, în emisiune la Teo. În genunchi, cu inel și cu o arcadă de flori.

Și de ce nu s-a concretizat?

Pentru că n-am vrut eu, simțeam că lipsește ceva

Cătălin Arabu a emigrat în Canada

Minodora și Cătălin Arabu (Cătălin Neacșu) s-au despărțit în februarie 2005, după 5 ani de iubire. Un an mai târziu, în  2006, Cătălin s-a căsătorit cu Mariana, naș fiindu-le Silviu Prigoană. Cătălin Arabu a lăsat în urmă cariera din România, a emigrat în Canada, unde și-a făcut un rost. Au venit pe lume și două fetițe superbe, Kendra Anne Marie și Isabel Gabriela, așa că viața i s-a schimbat la 180 de grade. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe