Vladimir Drăghia și Kamara, revoltați că nu au fost chemați și ei la „Survivor All Stars”: „E de cocalari, nu te încadrezi”

11 ianuarie 2024 14:46   PrimeTime
Ultima actualizare:

Nici o săptămână nu ne mai desparte de debutul la Pro Tv al poate celui mai așteptat show al momentului, „Survivor All Stars”. Concurenții, aleși pe sprânceană din edițiile precedente, sunt deja în Republica Dominicană de ceva timp, însă în țară s-au ridicat voci dintre foștii concurenți și chiar câștigători ai concursului, care acuză că au fost săriți nemeritat din schemă la actuala ediție. 

„Survivor All Stars” se anunță a fi as-ul din mâneca PRO TV-ului, cel puțin în sezonul iarnă-primăvară 2024. Show-ul, care va debuta pe micile ecrane pe 16 ianuarie, reunește cei mai buni concurenți din sezoanele precedente, atât de la echipele Faimoșilor, cât și de la echipele Războinicilor.

Din păcate, au fost uitate, intenționat sau nu, acasă, nume grele care s-au făcut remarcate de-a lungul competiției.

Vladimir Drăghia, supărat că a fost uitat acasă!

Vladimir Drăghia (37 de ani) a câștigat competiția „Exatlon“, pe 23 mai 2018, după ce a obținut mai multe voturi din partea publicului, în finala care a fost transmisă în direct de postul turcilor de la Kanal D. 

Zilele acestea, fostul înotător și-a exprimat regretul și supărarea că nu a fost invitat să participe de către cei de la Pro Tv la „Survivor All Stars”.

„Genul de om care nu ar fi mers la <<Survivor România All Stars>>, dar s-a supărat că nu a fost invitat”, a fost mesajul transmis de către fostul câștigător al Exatlon, care a postat în mediul on-line o serie de poze cu fizicul său impecabil. 

Fanii l-au susținut imediat și au fost de părere că Drăghia le-ar fi dat clasă tuturor concurenților aflați acum în Republica Dominicană.

„Dacă te duceai câștigai din nou”

„Nu meriți să mergi la o competiție de amatori!”

„E Survivor de cocalari, nu te încadrezi!”

„Din păcate, nu se mai încadrează pe latura sportivă acest show, ci mai mult pe scandal și victimizare. Nu ai fi fost un client bun”, au fost doar câteva din mesajele de susținere ale fanilor, la postarea acestuia. 

Pentru a fi sigur că mesajul ajunge la urechile producătorilor din Pro Tv, Drăghia a etichetat în postare contul oficial al Survivor România de pe Instagram. 

Kamara: „Nu fac eu jocurile, ci sunt alții care decid cine merge”

Kamara a fost și el unul dintre concurenții care a dat naștere celor mai multe scandaluri în jungla din Dominicană. Solistul a fost eliminat din competiția „Survivor România 2023” în ediția difuzată anul trecut, pe 12 aprilie. 

Kamara(47 de ani) a declarat că el luptă în acest concurs pentru Leon, băiatul lui, care are probleme mari de sănătate. Acum, însă, solistul s-a arătat indignat că a fost sărit din schemă la „Survivor All Stars”. 

„Nu știu de ce nu sunt în Dominicană, habar nu am! Nu fac eu jocurile, ci sunt alții care decid cine merge și cine nu merge! Nu știu deocamdată nimic, nu am vorbit nimic. 

Mi-aș fi dorit să merg, fiindcă felul în care am fost eliminat data trecută a fost foarte neprevăzut și a fost o greșeală din partea unuia dintre oameni care trebuia să voteze, care a crezut astfel că va elimina pe altcineva și m-au folosit drept persoană care putea să elimine pe acea persoană, fiind un personaj puternic.

Dar până la urmă am înțeles, e un joc! Nu poți să te superi pe nimeni și nu m-am supărat pe nimeni! De ce? Fiindcă fiecare își face jocul așa cum știe spre a câștiga! 

Atâta vreme cât nu faci răutăți, atâta vreme cât nu faci un rău celuilalt, adică un rău vădit, orice alt joc de culise e cumva permis. Pentru că e un joc de strategie, Survivor! Nu se joacă doar pe traseu. Se joacă și în tabără, se joacă și la consiliu, se joacă peste tot. Non-stop se joacă! Totul e să știi cum să-i manevrezi pe restul!

Chiar îmi doresc o revanșă! Am plecat cu câștigătorul. Dan Ursa m-a scos pe mine, cel care a și câștigat. A scos pe toată lumea. Până la urmă puteam fi eu în finală.

Mi-e foarte greu să spun cine va fi favorit acum, pentru că sunt foarte diferiți”, a spus Kamara, pentru canal33.ro.

Când începe „Survivor All Stars”? Schimbări  de regulament ce privesc eliminarea concurenților! 

„Survivor All Stars” va debuta la PRO TV pe 16 ianuarie și vine și cu schimbări importante de regulament. 

Show-ul va fi difuzat marți, miercuri și joi, de la ora 21:30. În premieră la actuala ediție, doar concurenții vor fi cei care vor vota cine anume ajunge în Duelurile Eliminatorii. 

Telespectatorii vor avea totuși și ei un cuvânt de spus în acest sezon în marea finală, în care vor decide câștigătorul premiului în valoare de 100.000 de euro. 

Cine sunt concurenții aleși pentru „Survivor All Stars 2024”? 

În 2024, 20 dintre concurenții din sezoanele anterioare au fost aleși să revină pe traseul din Republica Dominicană.  PRO TV a mizat la Survivor All Stars pe unii dintre cei mai vizibili, controversați și mai puternici jucători din sezoanele precedente. 

10 faimoși și 10 războinici se vor confrunta în cele mai spectaculoase trasee de până acum de la Survivor. 

Din echipa Faimoșilor fac parte: Zannidache (sezonul 2), TJ Miles (sezonul 3), Cătălin Moroșanu (sezonul 2), Jorge (sezonul 4), Jador (sezonul 2), Andreea Tonciu (sezonul 3), Roxana Nemeș (sezonul 2), Elena Ionescu (sezonul 1), Ana Porgras (sezonul 2) și Ștefania Stănilă (sezonul 4).

Din echipa Războiniciilor fac parte: Alex Delea (sezonul 3), Iancu Sterp (sezonul 1), Relu Pănescu (sezonul 3), Robert Moscalu (sezonul 4), Andrei Ciobanu (sezonul 1), Lola Crudu (sezonul 1), Ștefania Ștefan(sezonul 3), Alexandra Duli (sezonul 3), Maria Lungu (sezonul 4) și Maria Chițu (sezonul 1).

Survivor România” este un reality-show de supraviețuire, bazat pe formatul internațional  Survivor”. Show-ul a debutat pe 18 ianuarie 2020 și a fost difuzat timp de două sezoane (2020 – 2021) la Kanal D. Începând din ianuarie 2022, odată cu sezonul trei, show-ul a fost preluat și difuzat în România de PRO TV.

Mai multe