Apel pentru la donații: calificate la Olimpiadă, dar fără bani de antrenamente
Euforia calificării echipei României de gimnastică la Jocurile Olimpice de anul viitor s-a mai domolit, odată cu înfruntarea realității: Federația Română de Gimnastică face apel la donatori, în contextul în care nu dispune de fonduri pentru asigurarea pregătirii propice a sportivelor sale.
După ce s-a calificat, pentru prima dată în ultimii 12 ani, la Olimpiadă și urmează să evolueze la competiția din Paris, gimnastele din România s-au trezit în situația în care nu au posibilitatea de a-și susține antrenamentele necesare. Într-un interviu acordat pentru romania.europalibera.org, Federația Română de Gimnastică îndeamnă donatorii să contribuie, astfel încât pregătirea să se desfășoare în cele mai bune condiții.
Două milioane de euro, suma necesară pentru o pregătire propice la JO 2024
Potrivit președintei Carmencita Constantin, instituția nu ar avea, în prezent, bani în conturi, iar antrenamentele din ultimele două luni s-ar fi reușit doar mulțumită sponsorilor. Nici perspectiva anului viitor nu e mai optimistă, Federația Română de Gimnastică spunând că nu are încă la dispoziție bugetul pentru 2024 și nu știe nici câți bani ar putea primi de la bugetul național. Potrivit federației, ar fi nevoie de aproximativ două milioane de euro, până la competiția de anul viitor, dat fiind că România nu are aparate similare cu cele pe care vor concura sportivele la Paris.
În plan sportiv, lotul extins al României are, deocamdată, 15 gimnaste, iar pentru olimpiadă vor fi selectate, în următoarele săptămâni, cinci dintre ele.
JO2024 se vor desfășura în Franța, la Paris, în perioada 26 iulie-11 august, unde România și-a asigurat prezența la gimnastică artistică, mulțumită rezultatelor de la Campionatele Mondiale din Belgia, din toamna aceasta, desfășurate în octombrie - echipa României a ocupat locul 10, în contextul în care primele 12 poziții asigurau „biletul” la Olimpiadă.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!