Eugenie Bouchard își relansează cariera în România

28 septembrie 2022 11:33   Alte sporturi
Ultima actualizare:

După aproape un an, în care accidentările au ținut-o departe de teren, Eugenie Bouchard se pregătește să revină în tenisul mare cu forțe proaspete. Fosta ocupantă în Top10 WTA, actualmente număr 511, canadianca de 28 de ani va participa la turneul WTA din Cluj-Napoca, Transylvania Open.

Eugenie Bouchard va evolua în calificările competiției, turneul fiind programat între 8 și 16 octombrie. De altfel, sportiva deține în palmares un titlu și opt finale WTA, printre care una de Wimbledon, în 2014, după ce a trecut în semifinale de Simona Halep. La Grand Slam-uri, Eugenie Bouchard a reușit să ajungă, tot în 2014, până în penultimul act de la Australian Open şi Roland Garros.

Transylvania Open reunește nu mai puţin de 32 de jucătoare din Top100, care se află pe tabloul principal la simplu. Printre ele se numără și două campioane de Grand Slam - cehoaica Barbora Krejčíková şi britanica de origine română Emma Răducanu. România va avea și ea trei reprezentate din Top100 WTA: Irina Begu, Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian.

„Suntem încântaţi să o avem aici pe una dintre cele mai populare jucătoare din circuitul WTA. Eugenie Bouchard vine după o accidentare serioasă şi este extrem de motivată să revină în topul mondial, acolo unde a fost pentru mult timp. Genie ne-a contactat, iar noi i-am acordat cu mare plăcere un wildcard pe tabloul de calificări, care devine astfel cu atât mai atractiv. Cu siguranţă va fi o jucătoare care va avea un cuvânt greu de spus”, a declarat directorul turneului Transylvania Open, Patrick Ciorcilă.

O altă surpriză a organizatorilor este aceea că interviurile de pe teren vor fi realizate de Horia Tecău, actualul căpitan al echipei României de fostă FedCup, actuală Billie Jean King Cup. „Sunt bucuros să mă întorc la Cluj, de data asta pentru Transylvania Open, în calitate de moderator al interviurilor de pe teren. Pe lângă faptul că voi fi alături de jucătoarele noastre, pentru mine, acest eveniment va avea o semnificaţie aparte - aici am jucat meciul meu de retragere, în cadrul Sports Festival”, a declarat Horia Tecău. 

Competiția este deja la a doua ediție, premiile totale fiind în valoare de 251.750 de dolari.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro.

Mai multe