Delegația României la gimnastică, „demolată”: „S-au dus la Mondiale ca turiștii”

29 septembrie 2023 11:35
Ultima actualizare:

Federația Română de Gimnastică a avut parte de un val de critici dinspre Elisabeta Lipă, președinta Agenției Naționale pentru Sport (ANS). Aceasta i-a oferit o replică lui Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, care a spus că nu se așteaptă ca mulți gimnaști români să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. 

Elisabeta Lipă și Mihai Covaliu (FOTO: Sportpictures)

Cu toate că se numără printre federațiile care se bucură de bugete considerabile, Federația Română de Gimnastică nu speră să obțină mare lucru la Olimpiadă - Mihai Covaliu a admis că la masculin nu ne putem gândi la o calificare pe echipe, ci la doi-trei sportivi la individual, în timp ce la feminin sunt emoții mari. 

„Rezultatele nu sunt pe măsura cheltuielilor!”

„Nu o să mă refer la bugete, pentru că nu eu le-am împărțit și nu știu ce și-au asumat cei de la Federația Română de Gimnastică. Dar eu știu că am semnat autorizarea! Fiecare federație, înainte de a pleca la o competiție majoră, cere autorizație de deplasare. FR de gimnastică a plecat (n.r. la CM de la Antwerp, competiție care va avea loc în perioada 30 septembrie-8 octombrie) cu 33 de persoane. Ce știu, la ora actuală, este că sunt multe persoane care sunt plecați acolo ca turiști! Și din sportivi nu vor participa pentru că sunt accidentați... Trebuie să avem puțină răbdare. Mult a fost, puțin a rămas. Încă o săptămână nu se întâmplă absolut nimic. Dar voi face o analiză foarte amănunțită în ceea ce privește Federația Română de Gimnastică. O dramă e situația situația în care a ajuns gimnastica românească! Dramă este că finanțările sunt foarte mari, această federație primește bani din trei surse diferite: ANS, Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Fundația Casa Campionilor. Iar rezultatele nu sunt pe măsura cheltuielilor!”, „a tunat” Elisabeta Lipă. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe