Roger Federer revine în circuitul ATP. Turneul la care va participa elvețianul

26 aprilie 2022 20:55   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Roger Federer și-a anunțat revenirea în circuitul ATP. Din păcate, fanii elvețianului au de așteptat mai mult decât și-ar fi dorit până în momentul când vor fi din nou încântați de fostul lider mondial.

În vârstă de 40 de ani, Roger Federer a avut parte de un sezon de coșmar în 2021. Elvețianul a jucat doar 13 meciuri și a suferit o nouă intervenție chirurgicală la genunchi, după cele două operații din 2020.

Roger Federer absentează din circuitul ATP din luna iulie 2021. Ultimul turneu la care a participat a fost Wimbledon, unde marele campion elvețian a cedat în sferturile de finală.

Ajuns pe locul 41 în clasamentul ATP, Federer va reveni în circuit și va participa la turneul de la Basel (24-30 octombrie). Elvețianul a cucerit de 10 ori turneul din țara cantoanelor, iar în 2018 l-a învins în finală pe Marius Copil.

Roger Federer revine în circuitul ATP abia în luna octombrie. Va participa la turneul de la Basel

„Roger Federer va reveni la turneul de la Basel la sfârșitul lunii octombrie. Nu a mai jucat de la Wimbledon 2021. A câștigat 10 titluri în orașul său natal, inclusiv ultimul dintre cele 103 ale sale”, a scris pe rețele sociale Rene Stauffer, autorul biografiei jucătorului.

Roger Federer și-ar fi dorit să revină la Wimbledon, dar refacerea durează mai mult decât s-ar fi așteptat. Fanii „sportului alb” îl vor putea vedea, însă, ceva mai repede pe elvețian. La începutul acestui an, Federer a confirmat că intenţionează să joace la competiţia demonstrativă Laver Cup, care va avea loc la sfârşitul lunii septembrie.

Roger Federer va avea 41 de ani în momentul turneului de la Basel

„Nerăbdător să joc acasă”, a scris elvețianul pe reţelele de socializare. Câștigător a 20 de trofee de Grand Slam, Federer a fost depăşit la acest capitol la începutul anului de Rafael Nadal, care s-a impus anul acesta la Australian Open, urcând astfel la cota 21.

Campionul elveţian a câştigat 103 trofee într-o carieră lungă de mai bine de douăzeci de ani. A stat 310 săptămâni pe locul 1 în clasamentul ATP. Din păcate, Federer a jucat doar 19 meciuri în ultimii doi ani.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!  

Mai multe