Ghinion pentru românce la tragerea la sorți de la Australian Open

12 ianuarie 2023 10:16   Alte sporturi

Toate cele cinci jucătoare de tenis din România au avut ghinion la tragerea la sorți a meciurilor din primul tur al Australian Open, chiar dacă în multe cazuri sunt mai bine clasate decât adversarele lor.

Singura sportivă din țara noastră desemnată cap de serie, Irina Begu (favorită 27), va juca împotriva chinezoaicei Saisai Zheng, care revine după un an de pauză, dar care a fost numărul 24 mondial în 2020, așa că este o jucătoare periculoasă. Este posibil însă ca moralul bun al Irinei, care a jucat semifinala acum o săptămână, la primul turneu organizat la Adelaide – de la cel de-al doilea s-a retras, accidentat – să conteze în acest duel. Sorana Cîrstea (43 WTA) va juca împotriva unei jucătoare care a învins-o de trei ori în cinci meciuri: kazaha Iulia Putinţeva (51 WTA). Ana Bogdan (61 WTA) o va întâlni pe maghiara Anna Bondar (79 WTA), în timp ce Jaqueline Cristian (143 WTA) va avea o sarcină imposibilă în fața favoritei 3, americanca Jessica Pegula. În fine, Patricia Țig, care a intrat pe tabloul grație clasamentului protejat, dar de fapt ea e ocupantă a locului 790 în lume, va juca împotriva numărului 24 mondial, chinezoaica Shuai Zhang. Jucătoarea clasată cel mai bine în clasamentul mondial, Simona Halep, nu poate juca la actuala ediție a Australian Open deoarece este suspendată provizoriu pentru dopaj. Ea a fost depistată pozitiv în timpul US Open și până la terminarea procesului e suspendată provizoriu.

În calificările actualei ediții feminine a Australian Open, România a fost reprezentată de patru sportive: Gabriela Ruse, Irina Bara, Gabriela Lee şi Alexandra Cadanţu-Ignatik. Toate au fost eliminate în primele două tururi.

Așa cum ne-am obișnuit, la masculin nu avem nici un reprezentant pe tabloul principal și, după retragerea lui Horia Tecău, nu vom avea nici pe tabloul de dublu.

Mai multe