Irina Begu, campioană la prima ediție Țiriac Foundation Trophy, fără set pierdut

Irina Begu s-a impus într-o finală fără precedent la București, în cea dintâi ediție a turneului WTA Țiriac Foundation Trophy. Jucătoarea de pe locul 41 în ierarhia tenisului mondial feminin a învins-o pe sportiva maghiară Reka Luca Jani (114 WTA), în două seturi, scor 6-3, 6-3, după o oră și 49 de minute.

Irina Begu s-a impus în turneul de la București (FOTO: Sportpictures)
Irina Begu s-a impus în turneul de la București (FOTO: Sportpictures)

„A fost o săptămână extraordinară pentru mine și mă bucur că am reușit, după cinci ani, să joc din nou acasă, la București. Vreau să o felicit pe Reka, bravo, ai avut un weekend minunat, felicitări pentru că ai intrat în prima sută!

Vreau să mulțumesc sponsorilor, e un turneu extraordinar, m-am simțit extraordinar din nou acasă. Sper ca acest turneu să devină o tradiție și să avem din nou acasă turnee și mai mari. Noi, cu siguranță, vom fi aici. Mulțumesc echipei mele, familiei mele, prietenului meu, Răzvan și tuturor celor care au venit să mă susțină”, au fost primele cuvinte ale Irinei Begu, după primirea trofeului de la turneul lui Ion Țiriac. 

Mai bogată cu 15.000 de dolari

Parcursul conaționalei noastre a fost unul ireproșabil, dat fiind faptul că jucătoarea nu a cedat nici măcar un set, de-a lungul competiției de pe zgura de la Centrul Național de Tenis. Câștigarea turneului i-a adus un premiu de 15.000 de dolari şi 160 de puncte, iar jucătoarea din Ungaria a primit 8.000 de dolari şi 95 de puncte.

După această reușită, Irina Begu numără șase titluri WTA în palmaresul său, după cele de la Taşkent (2012), Seul (2015), Florianopolis (2016), Bucureşti (2017) şi Palermo (2022). Totodată, românca a mai reușit să ajungă până în finală la Budapesta și Marbella (ambele în 2011), Moscova (2014) şi Cleveland (2021).

În ceea ce privește proba de dublu, aici s-au impus chiar favoritele inițiale, Aliona Bolsova (Spania)/Andrea Gamiz (Venezuela), care au câștigat în fața cuplului de joc Reka-Luca Jani/Panna Udvardy, scor 7-5 6-3. Câștigătoarele au luat 6.000 de dolari şi 160 de puncte, iar perechea învinsă s-a ales cu 4.300 de dolari şi 95 de puncte.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net