Momente tensionate la US Open: un spectator, aproape să bată un fost tenismen
US Open face înconjurul presei mondiale, de data aceasta nu printr-un meci propriu-zis, ci printr-o serie de momente tensionate petrecute în tribune.
Fostul tenismen Viktor Troicki a fost insultat grosolan de către probabil un susținător american, care a fi fost deranjat de faptul că fostul loc 12 ATP l-ar fi îndemnat să fie mai puțin zgomotos. Scenele s-au petrecut în timpul meciului în care conaționalul său, Hamad Medjedovic (145 ATP), se duela cu Borna Gojo (106 ATP), într-o partidă care conta pentru calificări. Presa internațională notează că Viktor Troicki ar fi îndemnat la un comportament mai civilizat, după ce spectatorul respectiv intervenea agresiv verbal în momente cheie ale jocului. Apoi, căpitanul echipei sârbe de Cupa Davis a fost atacat violent de individul cu pricina. „Ești un clovn nenorocit! Suntem 12 milioane de oameni în New York, suntem gălăgioși. Tu nu poți să suporți că încurajăm alt jucător, plângăciosule?! Aici e New York, nu e nenorocita de Serbia! Nenorocitul ăsta mi-a spus să tac din gură!”, au fost doar câteva dintre replici, cele care pot fi redate, multe altele fiind jigniri explicite.
Îmbrânceli și jigniri printre forțele de ordine
În încercarea de a atenua situația și a o menține sub control, organizatorii au încercat să intervină între cei doi, însă chiar și așa spectatorul încerca să-l îmbrâncească pe sportiv, continuând să-l jignească.
În cele din urmă, pe teren, Borna Gojo l-a învins pe Hamad Medjedovic, scor 7-5, 6-7(2), 6-4, după două ore și 25 de minute de joc. În turul următor al calificărilor, croatul va da piept cu bulgarul Adrian Andreev (192 ATP). Viktor Troicki s-a retras din tenisul de performanță acum doi ani, la 35 de ani. Câștigător al Cupei Davis cu Serbia, în 2010, acest este, în prezent, căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a Serbiei.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!