Presa engleză, despre Emma Răducanu: „S-a dus în blocurile comuniste din România”

11 iulie 2023 13:17   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Cele două intervenții chirurgicale, suferite în primăvară, încă îi dau bătăi de cap Emmei Răducanu, care traversează perioada de recuperare. Presa engleză, prin „vocea” celor de la „Daily Mail” notează că jucătoarea britanică a venit în România, țară din care provine familia campioanei de la US Open, din 2021. 

„Accidentată, Emma Răducanu a zburat în România pentru a se recupera, după operație, în modestul apartament de 70.000 de lire sterline al bunicii ei, care datează de pe vremea comuniștilor și e situat la marginea Bucureștiului. Campioana de la US Open era nerăbdătoare să o vadă pe bunica ei, Niculina Răducanu. (...) E una dintre cele mai mari sportive din lume, cu acces la cele mai bune utilități medicale pe care le poate plăti. Dar, după ce a suferit mai multe intervenții chirurgicale, și-a dorit să se recupereze în apartamentul bunicii ei, într-un bloc gri din epoca comunistă a României”, notează sursa citată.
În prezent în vârstă de 20 de ani, Emma Răducanu a avut un avânt formidabil, în 2021, apoi a picat într-un con de umbră. În prezent pe locul 132 în ierarhia mondială a tenisului feminin, după ce cea mai bună clasare a fost pe 10, Emma Răducanu se poate mândri, totuși, cu o sumă impresionantă agonisită din „sportul alb”: peste trei milioane și jumătate de euro.

Și-ar fi dorit să nu câștige US Open

În urmă cu câteva săptămâni, Emma Răducanu a oferit o declarație sinceră, spunând că, uneori, își dorește să nu fi câștigat US Open, date fiind lucrurile secunde, mai puțin bune, care au venit la pachet cu celebritatea. „Ce am înţeles, în ultimii doi ani, este că tot ce vine cu circuitul de tenis nu este un mediu foarte plăcut, de încredere şi sigur. Trebuie să fii foarte atentă, pentru că sunt mulţi rechini. Cred că oamenii din domeniu, în special cu mine, pentru că aveam 19 ani, iar acum am 20, mă văd ca o puşculiţă. A fost dificil de gestionat situaţia. Am învăţat că trebuie să îţi menţii cât mai mic posibil cercul”, a spus sportiva pentru „Sunday Times”.  

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe