România, fără jucătoare la Wimbledon. Câți bani au câștigat Sorana Cîrstea&co

Ultima actualizare:

România nu mai are nicio jucătoare angrenată la simplu Wimbledon după ce, rând pe rând, Jaqueline Cristian (133 WTA), Irina Begu (30 WTA), Ana Bogdan (57 WTA) și Sorana Cîrstea (37 WTA) au fost eliminate de la cel de-al treilea Grand Slam al anului.

Sorana Cîrstea, ultima româncă rămasă la simplu, eliminată de la Wimbledon (FOTO: Getty Images)
Sorana Cîrstea, ultima româncă rămasă la simplu, eliminată de la Wimbledon (FOTO: Getty Images)

Cel mai recent, Sorana Cîrstea, în vârstă de 33 de ani, a fost învinsă de brazilianca Beatriz Haddad Maia (13 WTA), la finele unei partide de tenis încheiate în două seturi, 2-6, 2-6, în turul trei de la Wimbledon. De altfel, Sorana Cîrstea nu a reușit să treacă niciodată mai sus de turul trei la turneul de Grand Slam de la All England Club.
Totuși, sumele agonisite la Wimbledon nu sunt de neglijat, Sorana Cîrstea și Ana Bogdan urmând să încaseze câte un cec de aproximativ 153.000 de euro pentru parcursul lor până în runda a treia, în vreme ce Irina Begu și Jaqueline Cristian vor avea conturile mai pline cu câte 99.000 de euro, dat fiind că au ieșit în turul secund. 

Ce va urma pentru Sorana Cîrstea

„Din păcate, nu am mai avut același nivel de joc, ca în primele două runde. Aveam așteptări mult mai mari de la mine și am greșit foarte mult și foarte repede. Nici serviciul nu a fost la nivelul pe care mi l-aș fi dorit. Cred că asta a făcut diferența, greșelile din partea mea. Sunt lucruri pozitive, în primele două meciuri am jucat bine, nivelul meu a coborât și sunt puțin dezamăgită. Sunt foarte dezamăgită de mine. La experiența mea, trebuia să fac mai mult. O să iau lucrurile pozitive, victoriile din primele două tururi. Am pierdut la o jucătoare care este în jurul locului 10. O să învăț din greșelile pe care le-al făcut. O să încerc să fiu mai constantă și să nu mai fac greșeli. Vor urma câteva zile de pauză, iar apoi voi începe la Washington, Montreal, Cincinnati și US Open. Acesta e programul din următoarea perioadă”, a spus Sorana Cîrstea potrivit Eurosport. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net