Rafael Nadal face anunțul despre retragere, după o perioadă dificilă

19 septembrie 2023 9:17   Alte sporturi

După o perioadă dificilă din punct de vedere al sănătății, tenismenul spaniol Rafael Nadal (237 ATP) a reconfirmat ideea că finele anului 2024 ar putea fi sinonim cu retragerea sa din „sportul alb”. 

„Am spus că este posibil ca 2024 să fie ultimul meu an, îmi menţin această afirmaţie, dar nu o pot confirma 100%, pentru că nu ştiu”, a declarat Rafael Nadal într-un interviu acordat canalului Movistar+, adăugând că este „nerăbdător să joace din nou şi să fie din nou competitiv”. „Dar ideea nu este să mă întorc şi să câştig Roland Garros sau Australian Open. Oamenii nu ar trebui să fie surprinşi, aceste lucruri sunt departe şi sunt conştient de dificultăţile cu care mă confrunt! Nu spun că este imposibil pentru că, în final, sunt doar niște cuvinte, le-am spus de 1.000 de ori, toate lucrurile în sport se schimbă foarte repede”, a mai zis ibericul de 37 de ani, care numără în palmaresul său nu mai puțin de 22 de titluri de Grand Slam, făcând referire la vârsta sa şi la problemele fizice.

Australian Open, turneul care i-a dat mari bătăi de cap

În primăvară, Rafael Nadal a declarat că nu pot bifa Roland Garros, competiție pe care a câștigat-o de 14 ori, din pricina unei accidentări la şoldul stâng, suferite la Australian Open, la începutul anului 2023. Atunci, ibericul a lansat ideea că anul viitor va fi „probabil ultimul” din cariera sa. Între timp, principalul său rival, Novak Djoković (1 ATP), care numără 24 de turnee de Grand Slam, încă defilează fără probleme, la cei 36 de ani ai săi. „Dacă mi-ar fi plăcut să fiu jucătorul de tenis cu cele mai multe turnee de Grand Slam? Fără îndoială! Dar nu sunt frustrat de asta şi nu sunt obsedat de acest lucru”, a concluzionat Rafael Nadal. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe