Reacție șocantă a vicecampioanei olimpice: ”Urăsc acest sport!”

18 februarie 2022 10:19   Alte sporturi

Cunoscut ca un sport al grației, patinajul artistic poate oferi și momente șocante. Rusoaica Alexandra Trusova e ultima care a avut o izbucnire nervoasă. 

Vicecampioană olimpică la Beijing, Trusova a fost extrem de dezamăgită, furioasă şi a izbucnit în lacrimi, după ce s-a clasat a doua la concursul feminin de patinaj artistic, de la Jocurile Olimpice de la Beijing. ”Urăsc acest sport. Nu voi mai patina niciodată. Toată lumea are o medalie de aur. Toată lumea. Numai eu nu", a afirmat sportiva, imediat ce a primit punctajul după programul liber de la JO.

La conferinţa de presă desfăşurată după câteva minute, Trusova, mai calmă, a afirmat că s-a lăsat pradă emoţiilor, subliniind că nu este deloc mulţumită de rezultat.

Două rusoaice, pe primele două locuri în concursul de patinaj de la Jocurile Olimpice

Trusova a câştigat programul liber cu un scor de 177,13, iar frustrarea ei a fost cu atât mai mare cu cât a devenit prima femeie care a făcut cinci sărituri cvadruple. Numai că punctajul avut în urmă cu două zile, la programul scurt - 74,60 - a tras-o în jos, astfel că la total a avut cu 4,22 puncte mai puţin decât compatriota sa , Anna Şcerbakova, care a câştigat aurul (255,95 puncte faţă de 251.73 la total). Şcerbakova a avut  175.75 la programul liber şi 80.20 la programul scurt. Pe locul trei s-a clasat japoneza Kaori Sakamoto, cu 79.84 la programul scurt şi 153.29 la liber (total 233.13).

Kamila Valieva a încheiat concursul în lacrimi

Marea favorită, rusoaica Kamila Valieva, aflată în în centrul unui imens scandal de dopaj, care încheiase programul scurt pe primul loc, cu 82.16 puncte, a ratat evoluția la programul liber, pe care l-a încheiat abia pe 5, cu 141.93 puncte. Astfel, la total, Valieva a obţinut 224.09 puncte, cu care a încheiat pe locul 4. Știind că a ratat o șansă imensă, adolescenta de 15 ani a plâns în hohote după concurs.

Atât ea, cât și primele două medaliate sunt antrenate de Eteri Tutberidze, una din cele mai contestate antrenoare din lumea patinajului artistic.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!  

Mai multe