Renașterea lui Djoković precum pasărea Phoenix. Sârbul, din nou lider mondial
Cel de-al 22-lea titlu de Grand Slam al carierei sale a fost sinonim pentru Novak Djoković (1 ATP) și în ceea ce privește revenirea în ipostaza de lider a clasamentului ATP.
Trofeul de la Australian Open a însemnat nu doar o reconfirmare a calităților sârbului, ci și dovada că se pot depăși perioadele tumultoase - sportivul a fost marele absent al ediției trecute, după ce a refuzat să se vaccineze pentru a putea participa la turneu.
Jucătorul sârb de 35 de ani s-a impus în fața mai tânărului grec Stefanos Tsitsipas (3 ATP), de 24 de ani, scor 6-3, 7-6 (4), 7-6 (5), la finele unui meci de trei ore. Djoković „s-a descătușat” și a sărbătorit autentic marele său triumf: a plâns de emoție, s-a urcat în tribune și a sărbătorit cu apropiații săi și, mai apoi, s-a prăbușit la pământ de emoție.
Cea mai mare victorie a carierei
„A fost unul dintre cele mai dificile turnee din viața mea, date fiind circumstanțele, că nu am jucat anul trecut. Vreau să le mulțumesc tuturor care m-au făcut să mă țin confortabil. E un motiv pentru care am jucat mereu cel mai bun tenis al meu aici, la Melbourne.
Doar familia și echipa mea știu prin ce am trecut, în ultimele săptămâni. Aș spune că e cea mai importantă victoria din viața mea. Țin să le mulțumesc organizatorilor pentru tot, sper să ne vedem din nou anul viitor”, a fost reacția „la cald” a lui Djoković. Sârbul este cel mai campion din întreaga istorie Australian Open, cucerind în 10 rânduri cupa de la Antipozi.
Prin adăugarea acestui trofeu în palmaresul său, noul lider din tenisul mondial l-a egalat pe spaniolul Rafael Nadal (6 ATP). Totodată, sârbul consemnează cea mai mare urcare pe primul loc din istorie, depăşind cele trei poziţii urcate de spaniolul Carlos Alcaraz (12 septembrie 2022), americanii Pete Sampras (11 septembrie 2000) și Andre Agassi (5 iulie 1999) sau spaniolul Carlos Moyá (15 martie 1999). În materie de bani, grație victoriei din finala de la Melbourne cu Stefanos Tsitsipas, Djoković și-a asigurat un cec în valoare de 2,13 milioane de dolari, în vreme ce al doilea finalist a fost recompensat cu 1,16 milioane de dolari.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!