România, înfrângere categorică în fața Poloniei în Fed Cup

17 aprilie 2022 14:07   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Weekend de coșmar pentru echipa de României din Billie Jean King Cup, fosta Fed Cup. Jucătoarele noastre au fost învinse cu scorul de 4-0 de Polonia și vor evolua, în noiembrie, un baraj pentru menținerea în grupa de elită.

Fără cele mai bune patru jucătoare din clasamentul mondial - Simona Halep, Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian - în echipă, România chiar nu avea nici o șansă în fața unei formații care era condusă din teren de cea mai în formă jucătoare din circuitul WTA, poloneza Iga Swiatek. Liderul mondial le-a spulberat pe jucătoarele noastre, administrându-i un 6-1, 6-0 în prima zi Mihaelei Buzărnescu și un 6-0, 6-0 Andreei Prisăcariu, jucătoare din afara Top 300. În primul meci al confruntării, Irina Begu a lupta cu Magda Linette, dar nu a putut face mai mult decât să ducă meciul în decisiv. Situată pe locul 63 în lume, ea a fost învinsă cu 6-1, 4-6, 6-2 de numărul 58 mondial, iar la final s-a și accidentat, motiv pentru care nu a mai putut evolua sâmbătă, contra lui Swiatek. Meciul de dublu s-a jucat doar pentru miile de spectatori și a fost pierdut la mare luptă de Buzărnescu și Mitu (5-7, 6-3, 10-5 în favoarea perechii Frech/ Rosolska).

Pentru a rămâne în Grupa Mondială, România va juca un baraj pe 11-12 noiembrie. Advarsară se va alege dintre Franţa, Germania, Ucraina, Letonia, Marea Britanie, Olanda Ungaria, Slovenia, Croaţia, Japonia, China, Brazilia sau Argentina. S-au calificat la turneul final din 8-13 noiembrie: Italia, Kazahstan, SUA, Canada, Cehia, Spania şi Polonia. Sunt calificate direct Australia, Elveţia, Belgia şi Slovacia plus reprezentativa ţării gazdă (încă nu se știe unde se va juca).

Horia Tecău a debutat pe bancă

Aflat la prima încercare în funcția de căpitan nejucător, Horia Tecău s-a arătat mulțumit nu atât de scor, ci de cum a decurs colaborarea cu fetele: „M-am înțeles foarte bine cu ele, am avut comunicare, mi-a plăcut că au ascultat, că au întrebat! Am analizat, am schimbat strategii, când a fost cazul. Asta e ce îți dorești când ești căpitan: să vezi lucrurile pe care le putem controla noi, făcute cât mai bine: atitudine, efort, comunicarea. Asta am simțit pe bancă, în ciuda scorului, ca primă experiență pentru mine sunt încântat”, a declarat Horia Tecău conform celor de la prosport.ro.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe