Vești rele: Simona Halep s-a retras de la Miami, Charleston și Fed Cup!
Accidentarea la coapsă suferită de Simona Halep în semifinala de la Indian Wells e mai gravă decât a lăsat românca să se înțeleagă. Ea s-a retras de la Miami, dar și de la următoarele două competiții.
Aseară, Simona ar fi trebuit să joace în turul secund contra Dariei Saville, însă a anunțat să se retrage. Mai mult, ea a spus că nu va juca nici la Charleston, unde ar fi evoluat în premieră, dar nici în echipa de Billie Jean King Cup, fosta Fed Cup! La Miami, ea a fost înlocuită pe tabloul principal cu sportiva franceză Harmony Tan, numărul 91 mondial, care este lucky loser.
”În timp ce mă antrenam la Miami, ieri, am simţit o durere ascuţită la piciorul stâng. Aveam probleme la coapsă de la semifinala de la Indian Wells şi speram că voi fi mai bine, dar am făcut un RMN seara trecută şi din nefericire a arătat că am o ruptură. Corpul meu are nevoie de timp pentru vindecare. Drept urmare, voi lipsi din competiţii trei săptămâni. Asta înseamnă că a trebuit să iau decizia superdificilă de a mă retrage de la Miami, Charleston şi din Fed Cup. Este o veste foarte dezamăgitoare de împărtăşit, însă sunt încrezătoare după startul bun de an şi sunt motivată să fac totul pentru a fi pregătită pentru sezonul pe zgură. Vă mulţumesc pentru susţinerea continuă în momentele bune şi mai puţin bune”, a notat Halep pe Facebook. România urmează să joace în Polonia în calificările Billie Jean King Cup 2022. Confruntarea este programată în 15 şi 16 aprilie, la Radom.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram