Simona Halep a dezvăluit ce turneu vrea neapărat să câștige

10 aprilie 2022 10:19   Alte sporturi

Mutarea făcută de Simona Halep prin alegerea ca antrenor a celebrului francez Patrick Mouratoglou, ține încă prima pagină a publicațiilor de specialitate. Ea a explicat, într-un interviu acordat publicaţiei Tennis Majors, ce așteaptă de la această colaborare.

Am dorit să lucrez cu Patrick Mouratoglou pentru că îmi doresc foarte mult să revin în vârf şi am simţit că el e cea mai bună persoană care să mă ajute să fac asta. Am fost norocoasă că era disponibil. Vreau să revin în vârf şi, bineînţeles, visez la un alt Grand Slam”, a spus ea. Românca recunoaște că speră ca tehnicianul să îi schimbe stilul de joc exact în direcția în care i-a tot spus, ani de-a rândul, Ion Țiriac, sfătuitorul său din umbră: ”Vreau să iau mingea mai devreme. Vreau să deschid terenul mult mai bine decât am făcut-o înainte. Nu spun că am avut un joc prost înainte, dar vreau să-l fac mai puternic. Mi-ar plăcea să-mi întăresc şi corpul, pentru că nu este uşor să fiu ofensivă, să fiu aproape de linia de fund şi să joc împotriva jucătoarelor care lovesc puternic. Deci trebuie să ai un corp puternic. Deci, acesta este scopul în viziunea noastră”, a explicat fostul lider mondial.

Constănțeanca a mărturisit că dacă ar fi să aleagă, ar alege un titlu de Grand Slam poziției de lider mondial. Și a mărturisit printre rânduri că țintele ei sunt US Open ori Australian Open, turnee care se joacă pe hard. ”Numărul 1 este destul de special, dar simt că un Grand Slam este mai mult de atât. Am câştigat turnee pe hard, şi turnee mari, dar nu am putut câştiga încă un Grand Slam, aşa că probabil că trebuie să fac ceva în plus pentru a putea câştiga un Mare Șlem pe o astfel de suprafaţă şi de aceea lucrez acum cu Patrick. Poate mă ajută să câştig un Grand Glam pe hard. Ar fi super să am asta şi în cariera mea”, a mai spus ea.Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

”Anul acesta l-am cunoscut pe Patrick Mouratoglou”

Simona Halep a recunoscut că până anul acesta nu vorbise niciodată cu noul său antrenor, Patrick Mouratoglou. Dar a fost impresionată de el. ”Nu l-am cunoscut cu adevărat înainte de anul acesta. Nu am vorbit niciodată şi nu am avut un sentiment despre cum este el, dar am văzut că are o personalitate puternică şi este destul de dur ca antrenor. Este uşor să vorbeşti cu el. Ne cunoaştem deja destul de bine, ceea ce este un pas mare pentru mine pentru că nu sunt foarte deschisă faţă de toată lumea, sunt o persoană foarte introvertită”, a mai spus românca.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Mai multe