Simona Halep, înainte de Roland Garros: ”Mă simt ca nouă”

19 mai 2022 16:10   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep a revenit în atenția fanilor tenisului după semnarea parteneriatului cu antrenorul francez Patrick Mouratoglou, tehnician cu multe conexiuni în presa de specialitate. Astfel, Halep, deși e pe locul 19 în lume, a acordat probabil cel mai lung interviu din cariera sa la Eurosport. Iată, pe scurt, despre ce a vorbit fostul lider WTA.

*Despre forma sa. ”Mă simt ca nouă, mă simt mai încrezătoare şi, mai ales, mult mai sănătoasă. Acum nu mai am nicio problemă, nu mai am accidentări serioase. Sunt foarte fericită că m-am întors pe teren şi abia aştept să joc fiecare meci, pentru că vreau să continui să mă perfecţionez”.

*Despre Roland Garros. ”French Open este turneul meu preferat şi mă simt întotdeauna bine acolo. Va fi un pic diferit, pentru că anul trecut nu am putut juca, aşa că vom vedea. Am nevoie de mai mult timp pentru a-mi recăpăta încrederea şi mai ales pentru a juca meciuri. Aşa că sper să pot continua să îmi găsesc forma înainte de turneu şi să pot profita de ea. Pentru mine, acesta este cel mai bun turneu. Voi avea întotdeauna amintiri plăcute despre victoria de la Roland Garros din 2018. A fost primul meu turneu de Grand Slam şi întotdeauna am visat să câştig la Roland Garros. Nu voi uita niciodată acel moment”.

*Despre Patrick Mouratoglou. ”Aveam o percepţie foarte diferită despre el înainte de a începe să lucrăm împreună. Am fost foarte surprinsă. Îmi place foarte mult personalitatea lui, energia lui şi modul lui de a privi tenisul. Patrick mi-a dat multă determinare şi m-a ajutat să-mi regăsesc dragostea pentru acest sport. Este o plăcere să mă întorc pe teren şi să muncesc din greu. Totul s-a schimbat şi acum trebuie să mă adaptez”.

*Despre schimbarea tacticii: ”Credem că pot fi mai agresivă. Patrick Mouratoglou chiar crede că pot reuşi şi, încetul cu încetul, încep să cred şi eu. Ne uităm la asta, dar lucrăm şi la întregul meu joc, nu doar la un anumit lucru. Totul ar trebui să se aranjeze treptat şi încerc să urmez planul”.

Simona Halep e convinsă că mai poate juca la nivel înalt câțiva ani

*Despre schimbarea locului de antrenament. ”A mă alătura lui Patrick a însemnat să cunosc o nouă echipă şi să lucreze pe un nou teren de antrenament, în sudul Franţei. Este o schimbare uriaşă pentru mine, pentru că nu mă mai antrenez acasă. Întotdeauna m-am antrenat acasă, în România. Sunt în Franţa doar pentru tenis. Nu a fost uşor la început, dar acum este destul de natural şi mă simt bine. Toată lumea a fost foarte drăguţă cu mine, aşa că mă simt ca acasă acolo”.

*Despre retragerea din tenis. ”Întotdeauna am spus că, dacă voi simţi că nu mai pot juca la cel mai înalt nivel, mă voi opri. Nu vreau să joc dacă nu pot să cred în mine şi în abilităţile mele. Dacă nu crezi cu adevărat, nu are rost să continui. Acum, întâlnirea cu Patrick şi cu această nouă echipă mi-a dat o nouă încredere în mine. Ei cred cu adevărat că încă pot juca un tenis bun, aşa că obiectivul este să câştig turnee şi să fiu cât mai puternică. În ceea ce priveşte câţi ani mai am de jucat, asta se va vedea de la o zi la alta. Nu vreau să îmi stabilesc un singur obiectiv”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe